S-a votat! Șoferii băuți sau drogați rămân fără permis până la 10 ani

S-a votat! Șoferii băuți sau drogați rămân fără permis până la 10 ani

Deputații au adoptat, marți, proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto.

Proiectul de lege, iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc, are ca obiect reglementarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului si consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în scopul îmbunătăţirii cadrului normativ din domeniul prevenirii şi combaterii traficului si consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. Iniţiativa mea legislativă a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaţilor, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi „pentru”.  Mulţumesc preşedintelui Camerei  şi colegilor deputaţi pentru dezbaterile consistente şi votul de astăzi. Pe 11 decembrie anul trecut, proiectul legislativ care modifică prevederile articolului 66 din Codul Penal a fost votat cu majoritate în Senat. Practic, din momentul promulgării şi intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare şi interdicţia de a mai conduce un vehicul până la 10 ani”, a scris Robert Cazanciuc, marţi, pe Facebook.

Legea merge pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis.

 

Comenteaza