Clujul e tare în Facebook. Harta utilizatorilor, pe regiuni

Clujul e tare în Facebook. Harta utilizatorilor, pe regiuni
Totalul conturilor a ajuns la 8,5 milioane. În Transilvania sunt 1,401 milioane de utilizatori arată datele contorizate de serviciul de monitorizare a paginilor românești create pe rețeaua de socializare

La nivel regional, din totalul celor 8,5 milioane de utilizatori Facebook, 38,12 % dintre utilizatori care și-au setat orașul sunt localizați în Muntenia, 18,5% în Transilvania, 12,99% în Moldova și 8,36% în Oltenia. Din totalul numărului de utilizatori, aproape 1,63 de milioane sunt din București (21,94%), urmați de cei din Cluj-Napoca (260.050 persoane, 3,49% din total), la fel ca Timișoara și Iași, iar oraşele cu numărul cel mai mic de utilizatori Facebook sunt Chiajna și Vulcan (câte 11.000 de persoane, 0,15% din total).

Conform serviciului de monitorizare a paginilor românești create pe rețeaua de socializare, facebrands.ro, la nivelul judeţului Cluj apar 313.430 de utilizatori, iar în Cluj-Napoca ar avea 260.050 de conturi pe reţeaua amintită, respectiv 3,49% din totalul utilizatorilor (vezi harta aici). Datele arată că, în Cluj-Napoca, cei mai mulţi utilizatori fac parte din segmentul de vârstă  25-34 ani (33,44%) şi, se pare că bărbaţii (51,72%)  sunt înregistraţi cu mai multe pagini decât femeile (48,28%). 

Ca număr de utilizatori, a nivelul judeţului, Cluj-Napoca este urmată de Floreşti (12.000 persoane)

De asemenea, la nivel național, statistica arată că 50,41% din totalul celor care au cont Facebook sunt femei, față de 49,59% bărbați. Totuși, pe regiuni aceste cifre variază, în Transilvania înregistrându-se cel mai mare procent de femei pe Facebook (51,1%) și cel mai mic al bărbaților (48,89%), iar în Oltenia cel mai mic procent al femeilor (46,6%), respectiv cel mai mare al bărbaților.

În ceea ce privește vârsta celor care accesează rețeaua de socializare, datele arată că, în Transilvania sunt pe Facebook mai puțini utilizatori cu vârste între 18-24 de ani, 25-34 de ani și 35-44 de ani față de procentul național, și mai mulți pe segmentele de vârstă 45-54, 55-64 și peste 65 de ani, în timp ce în Muntenia, sunt pe Facebook mai mulți utilizatori între 25 și 34 de ani, și între 35 și 44 de ani, față de procentul național, și mai puține persoane peste 65 de ani.

Facebrands.ro este site-ul care monitorizează paginile create pe Facebook de persoane și instituții și arată fluctuaţia numărului de fani al acestora pe zile și săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeași categorie.

 

Comenteaza