“Circuitul știucii în natură poate fi scurt sau lung. Un cerc ce, mai devreme sau mai târziu, se închide. Circuitul scurt e ăla în care știucile se mănâncă între ele. Până rămâne una la metru pe care s-o prinzi tu la o lingură lansată precis, la buza stufului. Cercul s-a închis natural.
Circuitul lung e ăla în care, acum câţiva ani, pe vremea asta, o știucă plină de icre răspundea unei porniri ancestrale – reproducerea. De câteva luni tot corpul ei, până la nivel celular, lucrează pentru asta. Și-ar da viaţa pentru asta, dacă ar fi nevoie, ca un kamikaze. Într-o clipită. Fără ezitări. O armată de pixuri (pix – puiet de știucă, știucă mică, n. red.) îi datorează totul.
Derulăm pe repede înainte până în ziua de azi. O știucă răsărită din icrele mamei kamikaze îi calcă pe urme. E hotărâtă ca somonul ce se întoarce spre izvorul natal. Nimeni și nimic nu-i poate sta în cale. A scăpat în scurta sa viaţă de vintire, taliene și monofilamente. Fără număr. Doar ca să ajungă aici și să ducă neamul înainte. Nu știe ce o așteaptă.
De nicăieri, o barcă dotată cu mulţi cai putere apare pe ghiol. E luată pe pește. Pe fundul ei stă o zeamă de sânge și solzi. De ieri. La cârma bărcii e cineva ce pare-a fi om. Dar nu e. Dacă te-apropii, un amestec de cizme și tutun îţi inundă nările. Verifică plasele. O găsește și pe ea acolo. E bucuros. Ieri o prinsese pe maică-sa.
Icrele stăteau să curgă din ea. Două degete groase de lipovean hârșit îi intră în orbite. Peștii nu simt durerea. Ăsta e un moment în care îmi place să cred asta. Pentru că eu o simt. Undeva în Deltă o știucă urlă în stuf. Tocmai a fost spintecată. Nu e un catch and release. Acum, din burta ei marmorată curge sânge. Și-a dat viaţa. Nu pentru viitoarea generaţie de știuci, ci pentru viitoarea generaţie de braconieri.
E atât de bucuros încât îl sună pe el – pe șefu’. Nu pe ăla mic. Îl sună direct pe ăla mare. Șefu’ e la birou, la minister, dar îi răspunde. Vrea să vadă ce-a prins. Braconierii cei mai periculoși sunt ăia pe care nu-i vezi. Nu toţi braconierii se îmbracă în costum de neopren. Sunt unii care poartă cravată și costum de firmă. Și braconează din pix. Ce paradox! Pixuri furate din pix.
La ora la care scriam acest text, ordinul care stabilește prohibiţia în anul 2018 era în aer. Ce atâta grabă?! Era vremea lor. A știucilor doldora de icre. Braconierul cu cizme era în barcă, pe ghiol, iar cel la costum, în biroul său cu nume pe ușă. Semna acte. Nu și ordinul. Ăla putea să mai aștepte. Cota de icre nu era încă atinsă. Să nu te întrebi de ce nu mai e știucă. Să nu urăști pescarul de lângă tine. Acum știi care sunt adevăraţii vinovaţi. Cercul s-a închis”.
Mai multe aventuri pescărești, pe blogul Totpescuit.ro
