Unde ieşim: Klausenburg, “cafe point” la TIFF

Unde ieşim: Klausenburg, “cafe point” la TIFF
Cafeneaua clujeană va fi conectată şi în acest an la TIFF, aici urmând să aibă loc discuţii şi proiecţii inedite.

În incinta şi pe terasa localului, "cafe point" al festivalului, vor putea fi întâlnite, de asemenea, vedetele implicate în eveniment.

Situată pe strada Universităţii, în vecinătatea librăriei Diverta-Universităţii, Klausenburg Cafe-Konditorei este TIFF "cafe point" în acest an, pe parcursul festivalului. Aici urmează să aibă loc "paneluri de discuţii" şi proiecţii de film inedite. În cadrul localului, care dispune de o terasă nouă, sunt aşteptate şi în acest an vedetele care participă la festival. Între "ingredientele" din ofertă se numără cafeaua şi prăjiturile de calitate superioară, muzica jazz, ambianţa liniştită, "cu ştaif".

Localul se adresează în special persoanelor cu preocupări din sfera culturală, intelectuală, scriitori, profesori universitari, studenţi, conform reprezentanţilor cafenelei, majoritatea clienţilor fiind "oameni mai rafinaţi, iubitori de muzică de calitate, persoane care vin cu o carte în mână şi citesc", conform lui Octavian Hoandră, unul din proprietarii localului. De la deschidere, în primăvara anului trecut, la Klausenburg au avut loc numeroase lansări de carte, sesiuni de discuţii, proiecţii de film.

Cafeneaua a găzduit şi în 2011 evenimente din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), fiind partener şi al Festivalului Comedy Cluj.

Etichete
Comenteaza