Alduirea colacului: Tradiție sacră de Crăciun în satele clujene

În satul românesc, aproape fiecare sărbătoare este însoțită de o pâine ritualică, care nu doar că are un rol alimentar, ci și unul simbolic, aducând cu sine dorințele și binecuvântările comunității.

De Crăciun, colacul joacă un rol esențial, fiind un simbol al belșugului, al sănătății și al prosperității. Alături de puterea colindelor, colacul este un dar sacru, plin de semnificație, care se află mereu pe masa încărcată cu bunătăți, destinată colindătorilor.

Colacul de Crăciun nu este doar o simplă pâine, ci un obiect sacru, învestit cu o semnificație profundă. În tradiția populară, colacul devine „fața lui Hristos” sau „pelița lui Hristos”, așa cum este numit în „mulțămita la colac”, colinda rostită de ceata de feciori care colindă în Ajunul Crăciunului. Termenul „peliță” se referă la trupul sau obrazul, subliniind legătura directă dintre simbolul colacului și sacralitatea nașterii Mântuitorului. Potrivit etnologului clujean Aurel Bodiu, această denumire evidențiază rolul colacului ca simbol al divinității și al dorințelor împlinite ale gospodarilor.

În tradiția colindelor, colacul este oferit colindătorilor într-un moment de mare încărcătură ritualică, numit „urarea, mulțumirea sau alduirea colacului”. Acesta este un act ceremonial, prin care gazda mulțumește pentru darurile aduse și pentru binecuvântările anului care a trecut. Atât gazdele, cât și colindătorii, se ridică în picioare, iar conducătorul colindătorilor, cunoscut sub numele de taroste în localitățile din județul Cluj, ridică colacul, rostind urările specifice.

Alduirea Colacului – Un moment cheie în colindat

Un moment important în cadrul tradiției colindatului este alduirea colacului, o urare ceremonială deosebită, care are loc înainte de a se primi alte daruri, precum țuică, picior de porc sau bani. Această urare se cântă cu multă solemnitate și este cea mai lungă dintre urările care însoțesc colindele de Crăciun. Doar după ce colacul este binecuvântat și mulțumit, încep celelalte daruri care completează ritualul.

Iată un fragment dintr-o urare specifică acestei tradiții, rostita de colindători la Mărișel, județul Cluj:

„Jupânu’ gazdă bine s-o purtat
Șî pă noi ne-o așteptat
Cu mese-ntinse,
Cu lumini aprinse
Șî cu prima cinste
Un colac de grâu, mare șî frumos
Ca pelița lui Hristos.”

Colacul este considerat nu doar un dar pentru colindători, ci și un simbol al unității și al prosperității pentru întreaga comunitate. Colindătorii, prin urările lor, își doresc pentru gospodari belșug, sănătate și îmbunătățirea vieții de zi cu zi. Colacul, cu aspectul său mare și frumos, simbolizează nu doar recunoștința pentru daruri, dar și pentru roadele bogate ale pământului și pentru împlinirea dorințelor.

Un alt fragment dintr-o urare populară sugerează legătura simbolică dintre colac și prosperitate:

„Da nouă ni să pare că nu-i numa un colac de grâu, mare șî frumos
Ci că-i stogu’ jupânului gazdă cu tătu
Da nu-i, că de-ar hi, niciun bine nu ar hi, între noi, junii satului
Că de paie ne-am întebgica,
Cu pleava ne-am îneca
Șî numa bine n-am umbla.”

Aceste versuri subliniază legătura strânsă dintre belșugul pământului și darurile primite de la colindători,

În ciuda vremurilor moderne, tradițiile legate de colac și de colindat rămân vii în multe sate românești, păstrându-se cu sfințenie de la o generație la alta.