Biserica Sfântul Mihail din Cluj şi legendele „statuii fără cap”
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Apr 2023, 18:34
- Life
- Ascultă știrea
Pe primul contrafort al părţii dinspre Piața Unirii, există o statuie care ilustrează un corp decapitat.
Există două legende legate de prezenţa ei în acest loc şi sub această formă. Prima dintre ele pomeneşte un meşter care a lucrat pe şantier în timpul construcţiei bisericii. Se spune că statuia l-ar reprezenta pe fiul acestuia, care, jucându-se pe schele, a căzut şi a murit. În memoria acestui copil a fost sculptată statuia, care a fost montată pe partea dinspre Piaţa Unirii a bisericii.
Sunt voci care spun că statuia îl reprezintă pe Sf. Rohus, un sfânt care avea ca misiune protejarea oraşului de ciumă, iar capul i-a căzut în timpul unei furtuni și statuia nu a mai fost restaurată.