Este bună sau nu ciorba când vrei să slăbești? Mihaela Bilic demontează un mit

Este bună sau nu ciorba când vrei să slăbești? Mihaela Bilic demontează un mit

Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică dacă este bună sau nu ciorba atunci când vrei să slăbești. 

Vara a venit, iar proba costumului de baie este una dintre cele mai înfiorătoare ale sezonului cald, mai ales pentru doamnele care au ceva kilogramele în plus. Pentru a scăpa rapid de câteva kilograme, nutriționistul Mihaela Bilic recomandă un fel de mâncare simplu: CIORBA.

”Deși conține peste 90% apă, supa și ciorba ne satură cu puține calorii. Se numește paradoxul ciorbei și s-a dovedit că stă în stomac de două ori mai mult timp decât un felul doi. Așa că nu ezitați să începeți masa o supă, dacă vreți să umpleți stomacul repede”, a explicat nutriționistul.

„Ciorba este alimentul ideal pentru slăbit – are multă apă. Stomacul nu știe să numere calorii, este impresionat doar de volum. Din cauza asta, când băgăm în stomac 3 polonice de ciorbă, el crede că a mâncat mult, l-am păcălit. Dar avem 90% apă, avem legume, făinoase (tăiței, orez, cartof).

Cantitatea de substanță uscată dintr-o ciorbă niciodată nu o să depășească dimensiunea unei palme. Carnea, legumele, făinosul – încap într-o palmă. Când vorbim de o porție pentru un adult, vorbim de farfuria de două palme’.

O ciorbă, din start, ne oferă jumătate din porție. Mai vine cu un avantaj. Stă în stomac de 2 ori mai mult decât un fel doi. E paradoxul ciorbei. S-a observant la ecografie acest aspect. De la ciorbă, nu e nimic nou în nutriție.

Recapitulăm, de ce ne slăbește corect?
• Stă de 2 ori mai mult în stomac
• Dă senzația de sațietate
• Are jumătate dintr-o porție normală pentru un adult
• Are puține calorii

Dacă mâncăm 3-5 ciorbe pe zi, putem să slăbim cu stomacul plin”, afirmă dr. Mihaela Bilic.

Comenteaza