Video Începe UNTOLD 2024: Un elicopter cu echipament special va monitoriza traficul, 2 posturi medicale avansate și câini pentru depistarea drogurilor

Începe UNTOLD 2024: Un elicopter cu echipament special va monitoriza traficul, 2 posturi medicale avansate și câini pentru depistarea drogurilor
| Foto: playtech.ro

Cluj-Napoca se pregătește pentru debutul festivalului UNTOLD 2024, un eveniment care va atrage zeci de mii de participanți din întreaga lume timp de patru zile, între 8 și 11 august.

Pentru a asigura un climat de siguranță pe durata celor patru zile de festival, autoritățile au mobilizat un dispozitiv amplu de forțe de ordine.

Peste 130 de pompieri, sprijiniți de 22 de medici, 4 asistenți UPU-SMURD și 32 de voluntari SMURD, vor fi prezenți zilnic în perimetrul festivalului. Aceștia vor fi asistați de trei autospeciale de stins incendii și opt ambulanțe SMURD, precum și de două posturi medicale avansate și două puncte de prim ajutor.

În premieră, un elicopter tip EC-135 echipat cu sistem de observare electro-optic FLIR, operat de Unitatea Specială de Aviație Cluj-Napoca, va survola zona festivalului, monitorizând traficul și coordonând echipajele de poliție rutieră.

De asemenea, polițiști specializați în combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive, împreună cu echipaje canine, vor patrula constant în zonele de acces și pe traseele principale. În plus, peste 15 județe din țară au trimis efective suplimentare pentru a sprijini misiunile de ordine și siguranță.

Autoritățile au anunțat că orice încălcare a legii va fi sancționată ferm, pentru a garanta o experiență plăcută tuturor participanților.

Comenteaza