Norul de fum din Canada a ajuns în Europa și se îndreaptă spre România
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Iun 2023, 13:44
- Life
- Ascultă știrea
Norul de fum care a pornit în urma incendiilor din Canada și, apoi, a acoperit complet New York-ul, dar și alte orașe din SUA, a traversat oceanul.
Norul de fum se află, în prezent, în Franța, iar spre finalul săptămânii este așteptat să ajungă și în România.
Conform experților, în România nu va mai avea intensitatea din Canada sau SUA, dar totuși va fi prezent deasupra țării noastre, a explicat Florinela Georgescu, expert de la ANM, conform Antena 3 CNN.
"Așa cum indică modelele programului Comisiei Europene Copernicus, care monitorizează genul de emisii poluante, este foarte probabil ca la acele înălțimi foarte mari, la 4.000-5.000 metri înălțime, să ajungă în cantități însă extrem de mici, absolut neimportante în zona țării noastre. Deci foarte posibil să nu avem nici măcar acele apusuri sau răsărituri mai spectaculoase, despre care iarăși se vorbea. Suntem foarte departe de sursa acestui transport de poluant.
(...) Va ajunge și va fi o curiozitate, să spunem astfel, de interes pentru lumea științifică. Pentru pasionații care vor să urmărească evoluția norului de fum le recomand produsele -site-uri ale programului european Copernicus”, a precizat expertul.