Foto Parcul Sportiv „Regele Carol al II-lea” – grădina sportivă a Clujului interbelic

Astăzi: Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Hațieganu” – Parcul Babeș.

În partea de vest a Clujului, pe malurile Someșului, s-a constituit în anii 1930 unul dintre cele mai ambițioase proiecte de educație fizică și amenajare peisageră ale României interbelice: Parcul Sportiv, conceput sub îndrumarea profesorului Iuliu Hațieganu ca un spațiu în care sportul, sănătatea, recreerea și formarea intelectuală să alcătuiască un singur ansamblu.

Ideea parcului s-a conturat după moartea prematură, în 1928, a fiului lui Iuliu Hațieganu, Iuliu Marius („Țuțu”). Hațieganu a transformat această experiență personală într-un proiect dedicat tineretului. În 1931 au început lucrările, după stabilirea terenului dintre Someș și Canalul Morii, obținut printr-o înțelegere între Universitate, Academia de Agricultură și ASTRA. Pentru realizarea proiectului, Hațieganu a contribuit personal cu o sumă de un milion de lei, la care s-au adăugat contribuții instituționale și donații.

Parcul nu a fost conceput ca un simplu stadion. Proiectul urmărea crearea unei grădini sportive, în care terenurile de atletism, fotbal, volei și tenis, bazinele de înot, aleile, spațiile verzi și locurile de odihnă să formeze un mediu destinat folosirii active a timpului liber. În concepția lui Hațieganu, educația fizică trebuia să fie legată de educația morală și intelectuală; de aceea proiectul includea și bibliotecă, spații de lectură, o bisericuță și numeroase amenajări pentru recreere.

Amenajarea a evoluat în etape. Lucrările din prima perioadă au cuprins arena sportivă, terenurile de joc, aleile și plantarea arborilor, iar în primăvara anului 1934 studenții au participat la plantarea unei noi vegetații ornamentale. Pentru dezvoltarea ulterioară a ansamblului, arhitectul Moll Elemér a elaborat, sub îndrumarea lui Hațieganu, proiectul celei de-a doua etape, datat 1936–1937. Planul prevedea, între altele, pavilionul de tenis, refugii pentru jucători, instalații pentru înot, bibliotecă, chioșcuri, spații pentru odihnă și alte dotări.
În această formă, parcul a devenit cunoscut oficial drept Parcul Sportiv „Regele Carol al II-lea”. Documente administrative ale municipiului din 1936 folosesc explicit această denumire, iar presa și publicațiile culturale ale epocii descriu dezvoltarea continuă a ansamblului. În 1939, revista Transilvania consemna că lucrările continuau și că bazinul de înot era deja terminat.

Proiectul a căpătat și o recunoaștere internațională. Documentația ansamblului a fost prezentată în cadrul expoziției de arhitectură sportivă asociate Jocurilor Olimpice de la Berlin din 1936 și a primit medalia de bronz. Informația este consemnată atât de Universitatea Babeș-Bolyai, cât și de documente și studii istorice dedicate educației fizice universitare clujene.

Albumul păstrează imaginea acestei concepții interbelice asupra parcului: nu doar un loc pentru competiție, ci un spațiu de educație, sănătate, recreere și viață comunitară. Terenurile sportive erau integrate într-un peisaj amenajat, iar arhitectura anexelor – pavilioane, refugii, spații de odihnă și construcții cu caracter memorial sau religios – era subordonată acestei idei de ansamblu.

Un document contemporan vizitei regelui Carol al II-lea în 1936 menționează existența în parc a terenurilor de tenis, a bisericuței din lemn și a unei troițe ridicate în memoria eroilor morți în război, elemente care arată caracterul mult mai complex al ansamblului decât îl sugerează astăzi simpla denumire de „parc sportiv”.
Parcul a supraviețuit transformărilor politice și administrative ale secolului XX și continuă să aparțină Universității Babeș-Bolyai. Astăzi, complexul se întinde pe aproximativ 25 de hectare, dintre care o mare parte este ocupată de spații verzi, alei și vegetație, păstrând astfel una dintre ideile fundamentale ale proiectului interbelic: asocierea sportului cu natura și cu recreerea.