Perfect în prag de vară! Un tip de ceai te ajută să slăbeşti și în timp ce dormi

Perfect în prag de vară! Un tip de ceai te ajută să slăbeşti și în timp ce dormi

Vrei să scapi de câteva kilograme? Se pare că un anumit tip de ceai poate arde grăsimile chiar şi în timp ce dormim.

Este ştiut faptul că ceaiul este un suplinitor natural şi de nădejde în arderea grăsimilor, dar detaliul că poate ajuta la slăbit în timp ce dormim este un element surprinzător. Ei bine, se pare că ar fi adevărat. Asta s-a descoperit în urma unui studiu realizat de Universitatea din Tsukuba din Japonia - consumul unui anumit tip de ceai poate ajuta la arderea grăsimilor, indiferent de nivelul de activitate fizică şi de dietă, scrie Mediafax.

Care tip de ceai?

Acesta este ceaiul Oolong, larg răspândit în China şi Taiwan, care, din punct de vedere al oxidării şi al aromei, este între ceaiul verde şi cel negru. Este produs printr-o metodă unică, care presupune ofilirea plantei sub soarele puternic şi oxidarea ei, înainte de a se ondula şi de a se răsuci. Ca şi alte ceaiuri, ceaiul oolong conţine şi vitamine, minerale şi antioxidanţi utili.

Cel mai important, cercetătorii au descoperit că ceaiul oolong are un efect termogenic, adică el creşte producţia de căldură în organism prin arderea grăsimilor.

Kumpei Tokuyama, de la Universitatea din Tsukuba, care a condus cercetarea, spune: „Ştim că ceaiul conţine compuşi care stimulează metabolismul grăsimilor. Şi cel oolong, care reprezintă doar 2% din ceaiurile din lume, conţine aceiaşi compuşi găsiţi în ceaiul verde, în cantităţi mai mici. Dar ceaiul oolong pare a fi mai eficient în arderea grăsimilor decât ceaiul verde, chiar dacă ambele conţin cantităţi similare de cofeină”.

Pentru acest studiu, oamenii de ştiinţă au testat un grup de voluntari care au băut ceai oolong, o băutură pură pe bază de cofeină sau un placebo timp de două săptămâni. Rezultatele arată că participanţii care au băut ceai oolong sau cofeină au observat o creştere a defalcării grăsimilor cu 20% în comparaţie cu grupul de control. Cu menţiunea că efectele ceaiului oolong au continuat chiar şi în repaus.

Deoarece cofeina afectează somnul, pierderea somnului poate, la rândul său, să afecteze metabolismul. Aşadar, cercetătorii au vrut să examineze calitatea somnului participanţilor în timpul experimentului, constatând că, în ciuda reputaţiei cofeinei, nu există nicio diferenţă în tiparele de somn ale grupului de testare sau ale grupului placebo. Prin urmare, echipa crede că a bea o ceaşcă de ceai oolong nu ar trebui să ne ţină treji toată noaptea, dar ne-ar putea ajuta să ardem mai multe calorii.

Comenteaza