Trecem la ora de iarnă. Dăm ceasul înainte sau înapoi?

Trecem la ora de iarnă. Dăm ceasul înainte sau înapoi?
| Foto: canal2.md

În acest weekend, în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, România trece la ora de iarnă.

Trecerea la ora de iarnă se face, în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie. Astfel, în noaptea de 24 spre 25 octombrie (sâmbătă spre duminică), ora 4.00 devine ora 3.00, ceea ce înseamnă că ziua de 25 octombrie va avea, practic, 25 de ore.

În aceste condiții, CFR Călători informează că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

În noaptea de 24/25 octombrie 2020, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 25 octombrie 2020, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Este posibil ca acest an să fie ultimul în care românii dau toamna ceasul cu o oră înapoi, în condițiile în care Comisia Europeană a decis, în martie 2019, să se renunțe la schimbarea orei. Decizia a fost amânată până anul viitor din cauza pandemiei, astfel că, statele care decid să menţină permanent ora de vară ar urma să facă ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Comenteaza