Weekend prelungit de 4 zile pentru români. Când începe minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:15
- Life
- Ascultă știrea
Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile, la finalul lunii noiembrie, care include sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României.
Angajații din România urmează să aibă parte de un weekend prelungit, la final de noiembrie, asta pentru că Sfântul Andrei, care se sărbătorește pe 30 decembrie, cade într-o zi de luni, iar imediat după, pe 1 decembrie, este Ziua Națională a României.
Astfel, vor fi libere zilele de 28 și 29 noiembrie, care pică sâmbătă, respectiv duminică, și 30 noiembrie și 1 decembrie - luni și marși, zile libere legale.
Cele două zile consecutive libere din timpul săptămânii se acordă fără folosirea concediului de odihnă sau acordarea unui liber suplimentar.
În 2026, salariații din România vor beneficia de o nouă minivacanță în perioada Crăciunului. Ziua de 25 decembrie pică vineri, iar zilele de 26 și 27 decembrie sunt sâmbătă și duminică, astfel că se creează un weekend prelungit de trei zile.











