Lovitură pentru Bene! Tribunalul Cluj a suspendat autorizația și PUZ-ul controversat din „cartierul militar”
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Noi 2025, 14:00
- Administraţie
- Ascultă știrea
Tribunalul Cluj a suspendat autorizația de construire și PUZ-ului pentru zona „Cartrodrom” din „cartierul militar”. Investitorul imobiliar este controversatul om de afaceri clujean Ion (Nelu) Bene, prin firma Grup Taurus Development, iar proprietarul terenului în cauză Ministerul Apărării Naționale (MApN).
În 6 noiembrie 2025, magistrații clujeni au admis cererea formulată de locuitorii din Asociația Ansamblul Rezidențial Cartierul Militar Gheorgheni Zona 1, precum și de reclamanții Răzvan-Traian Zăvăleanu, Ioan Negrea și Traian Bodea. Aceștia au acționat în instanță Consiliul Local Cluj-Napoca, Primarul municipiului, Ministerul Apărării Naționale și Grup Taurus SRL, firma controlată de familia omului de afaceri Iona (Nelu Bene). Astfel, instanța a dispus suspendarea HCL 649/2018, prin care s-a aprobat PUZ-ul pentru zona 3 – imobilele din strada Străjerului nr. 32 – și a Autorizației de construire nr. 192/04.03.2025, până la pronunțarea definitivă a cauzei. Totodată, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, în valoare totală de aproape 20.000 de lei.
În 2009, MApN semnează o convenție cu dezvoltatorul Grup Taurus pentru edificarea unui cartier rezidențial destinat personalului militar, în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca. Potrivit art. 8.3 din convenție, ministerul se obligă să împuternicească dezvoltatorul cu o procură notarială pentru obținerea autorizațiilor de construire.
În 2018, presa locală relata că că proiectul ce inițial promitea o zonă de agrement, spații verzi și o promenadă spre lacul Primăriei și debarcader, s-a transformat într-un complex cu spații comerciale, o sală de evenimente și o clinică medicală. Din acel moment, MAPN a decis să se opună proiectului, susținând că dezvoltatorul nu și-a respectat obligațiile inițiale: nu a construit clubul militarilor și nici nu a amenajat spațiile verzi promise. Atunci, Asociația Ansamblul Rezidențial Cartierul Militar Gheorgheni – Zona 1, formată din majoritatea beneficiarilor de case, intră în proces. Acești au argumentat că întreaga evoluție a proiectului s-a făcut în detrimentul lor, că nu li s-a oferit infrastructura promisă, iar clădirile noi vor duce la supraaglomerare, blocaje urbanistice și pierderea calității vieții.
Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la trei ani și opt luni de închisoare pentru că i-a dat mită fostului președinte al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu, și-a executat pedeapsa în Italia, în libertate supravegheată. Instanțele din România au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru Ioan Bene, după ce Curtea de Apel din Lecce a respins cererea de extrădare.
Reamintim că Ioan Bene a fugit din țară înainte de sentința finală din dosarul de corupție al fostului președinte al CJ Cluj Horia Uioreanu și a fost dat în urmărire națională și internațională. Avocatul său explica atunci că omul de afaceri se află în concediu, dar va reveni în țară.
Ioan Bene a condus mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Județean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj. Acesta are în derulare și proiecte imobiliare, dar este și cumpărătorul fostului hotel ”Continental” din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze. Bene mai este cercetat și într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.














