Premierul moldovean Vlad Filat şi-a prezentat demisia
- Scris de mediafax
- 08 Mar 2013, 16:11
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
"În legătură cu exprimarea votului de neîncredere a Guvernului, prin adoptarea de către Parlament a moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului şi în conformitate cu prevederile articolului 6, alineatul şase din Legea cu privire la Guvern şi ale articolului 118 din Regulamentul Parlamentului, prim-ministrul Vlad Filat a prezentat astăzi Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti demisia Guvernului", se arată într-un comunicat emis de Guvern.
Potrivit ediţiei online a publicaţiei Jurnal.md, preşedintele Timofti a anunţat că a luat act de demisia Guvernului Filat şi a semnat un decret privind acceptarea acesteia.
Prin acelaşi decret, şeful statului a dispus ca Guvernul demisionar să îndeplinească funcţia de administrare a treburilor publice până la formarea unui nou guvern.
Guvernul moldovean a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură, marţi, în Parlament. Moţiunea, depusă de PCRM, a fost adoptată cu votul a 54 de parlamentari. În termen de trei zile, premierul Vlad Filat trebuie să prezinte demisia membrilor Cabinetului.
Mai mulţi membri ai Guvernului sunt vizaţi, în prezent, de anchete pentru corupţie şi riscă ani de închisoare în cazul în care sunt găsiţi vinovaţi.
Preşedintele moldovean Nicolae Timofti are un termen de 45 de zile pentru a le propune deputaţilor un nou premier.
Potrivit unor analişti moldoveni, demiterea Guvernului a fost orchestrată de către forţe ostile integrării europene a Republicii Moldova.