Dragoș Damian, Terapia Cluj: Generaţia din care fac parte conduce România. Peste tot. Oare ce lăsăm după noi peste 10 ani, când ieşim în pensie?
- Scris de Dragoş Damian
- 28 Oct 2023, 14:12
- Opinie
- Ascultă știrea
Generaţia din care fac parte conduce România. În politică, în administraţie, în culte, în afaceri, în sistemul sănătăţii, în sistemul de învăţământ, în cultură, în justiţie, în servicii, în armată. Peste tot. Oare ce lăsăm după noi peste 10 ani, când ieşim în pensie? Oare ce lăsăm după noi peste 10 ani, când ieşim în pensie?
Am 56 de ani, fix la fel au, de exemplu, Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca, cei doi lideri care conduc Romania. Si exista un numar enorm de alti lideri in politica, in administratie, in culte, in afaceri, in sistemul sanitar, in sistemul de invatamant, in cultura, in justite, in servicii, in armata, care au varsta cuprinsa intre 50-60 de ani si care sunt la butoanele Romaniei.
Deloc suprinzator, este generatia 1965-1980, baby-bommers, cea mai numeroasa demografic. Romania ne-a dat totul pe gratis cu speranta ca intr-o zi o sa intoarcem favorul. Scoala pe gratis, facultate pe gratis, sanatate pe gratis, slujbe pe gratis, case pe gratis. Ce mai, ca sa dau exemple din domeniul meu, toti, cand eram copii, am primit gratis vaccinul Cantacuzino, Piramidon cand eram raciti si am inghitit Cavit, tot pe gratis.
Cand ai depasit varsta de 50 de ani esti un om implinit in viata personala, ai deja merite profesionale recunoscute si nu mai urmaresti sa acumulezi averi, esti suficient de prosper.
Si atunci ce mai ai de facut daca te plictisesti?
Te uiti in ultimul raport al Bancii Mondiale, unde se spune, in mai multe cuvinte, ca in Romania nu mai munceste nimeni, ca suntem tot mai batrini si ca ne tampim (scuze pentru franchete, dar la asta duce brain-drain-ul despre care vorbeste raportul).
Sau te uiti la declaratiile firmelor de plasare de forta de munca, care spuneau in 2022 ca exista 10.000 de cautari in fiecare luna pentru joburi in strainatate, acolo unde estimarile arata ca traiesc si muncesc intre 5,7 si 8,1 milioane de romani.
Sau citesti studiul efectuat in 2021 de grupul ReThink Romania conform caruie circa 700 de mii de romani – aproximativ 3% din populatia tarii - isi doreau sa plece din tara in 2022, tentatia pentru a emigra fiind mai mare in randul tinerilor intre 16 si 24 de ani.
Sau iti reamintesti ca procentul de NEET (tineri care nu sunt intr-o forma de educatie, instructie sau in campul muncii) era in 2021 al doilea cel mai mare din Uniunea Europeana, 23%, si mult peste media europeana de circa 15%. Informatie proaspata, din 2023, unul din trei elevi nu termina 8 clase primare
Sau urmaresti datele din Eurostat care indicau in 2021 un grad de literatie digitala de circa 30% in populatia generala, cifra care ne situeaza pe ultimul loc in UE.
Sau te uiti pe statisticile medicale, care arata ca in trei ani, 2019-2021, am pierdut aproape 900.000 de suflete, multe in floarea varstei si cu putere de munca. CIA Fact book 2022 ne da pe penultimul loc in lume la rata mortalitatii, 15,26% de decese la mia de locuitori.
Sau rasfoiesti o analiza a PwC efectuata inainte de pandemie, in 2019, care arata ca Romania pierde anual din cauza deficitului de personal calificat 3,7% din PIB, circa 35 miliarde de lei.
Si astepti, desigur, sa citesti Raportul Confidex 2023, care spune ca nu a mai ramas nimeni sa munceasca in Romania.
Aparent, ne desiram ca natie. Daca ai intre 50 si 60 de ani si esti lider in Romania in politica, in administratie, in culte, in afaceri, in sistemul sanitar, in sistemul de invatamant, in cultura, in justitie, in servicii, in armata si crezi ca aceste lucruri sunt exagerari, ca o sa ne revenim, ca romanii ramasi in tara vor fi rentieri si muncile le vor face robotii, inteligenta artificala, social media si asiaticii, atunci vezi-ti inainte de plictiseala. Daca insa te deranjeaza ceva in evolutiile descrise mai sus, care s-au umflat in ultimii 5 ani, atunci sa stii ca ti-au mai ramas inca 10 ani sa le schimbi.