Dragoş Damian, Terapia Cluj: Marcel Ciolacu, planul tău de reforme bagă economia în haos! Dacă mai ai urmă de conştiinţă aprobă imediat în Guvern HG „Buddy”

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Marcel Ciolacu, planul tău de reforme bagă economia în haos! Dacă mai ai urmă de conştiinţă aprobă imediat în Guvern HG „Buddy”

Marcel Ciolacu vine cu un plan de reforme bugetare și consolidare fiscală care urmărește printre altele ca toate companiile să plătească toate taxele, impozitele și contribuțiile - de parcă am fi în comunism și ar trebui să fim toți la fel.

Mai mult, planul urmărește reducerea evaziunii fiscale, a muncii la negru și a corupției – adică unitățile de bază ale ADN-ului modelului nostru de afaceri, este un sacrilegiu să vrei să le desființezi.

Și – incredibil, oare s-a gândit cineva la asta? Planul urmărește limitarea plăților în cash – așadar desfide întelepciunea expresiei „cash is king” - și de aceea va avea teribile efecte ecologice pentru că se va folosi mai mult plastic pentru carduri și POS-uri și, în lipsa digitalizării, vor trebui tăiați copaci pentru a fi emise bonuri și facturi fiscale.

Inițiatorii acestui plan blestemat de reforme bugetare și consolidare fiscală nu înțeleg nimic din economie. Nu au văzut că deși companiile au antrenat greedflație dublând sau triplând prețurile, tot au rămas pe pierdere. Nu au înțeles că deși companiile au avut venituri enorme și nu au plătit toate taxele, impozitele și contribuțiile, tot au rămas fără profit. Nu au sesizat că deși companiile au avut consultanți respectabili pe care îi vedem la televizor luptându-se pentru o economie sustenabilă, tot au ajuns pe minus.

Să ceri dintr-o data tuturor companiilor să plătească toate taxele, impozitele și contribuțiile înseamnă să le supui unor sacrificii financiare enorme, care pot duce în cele din urmă la închiderea lor.

Și știți ce este cel mai nedrept? Că mii și mii de companii care au dat un exemplu prost și au plătit până acum până la ultimul leu toate taxele, impozitele și contribuțiile scapă basma curată, nu există nici o masură care să le afecteze și să le facă să simtă presiunea planului de reforme bugetare și consolidare fiscală.

Dar Guvernul are la îndemână un instrument pentru a sancționa acele mii și mii de companii care au dat un exemplu prost și au plătit până acum toate taxele, impozitele și contribuțiile și anume prin adoptarea Hotărârii de Guvern „Buddy”. Numele HG este inspirat din jargonul corporatist, în care un „buddy” este un angajat cu experiență care sprijină calificarea, dezvoltarea și evolutia profesională a unuia fără experiența - îl „ia sub aripă”, cum se spune, arătându-i ce trebuie sa facă. Un mentor. Urmând acest model, HG „Buddy” prevede ca, în mod obligatoriu și fara nici o compensație financiară, o companie care a plătit la timp toate taxele, impozitele și contribuțiile să devină mentor pentru o companie care nu a plătit toate taxele, impozitele și contribuțiile, pentru a o îndruma și consilia spre a trece cu bine peste vremurile extrem de grele care îi stau în față. HG „Buddy”, obligând la acest parteneriat, le arată companiilor care au plătit toate taxele, impozitele și contribuțiile ce greu le-a fost celor care nu au plătit toate taxele, impozitele și contribuțiile și ce povara teribilă este acest plan odios de reforme bugetare și consolidare fiscală inițiat de Marcel Ciolacu.

Vin vremuri extrem de grele și oamenii de afaceri trebuie să fie solidari și să se ajute între ei.

Opinie publicată în ZF.

Comenteaza