Dragoș Damian, Terapia Cluj: Piața muncii din România, o bombă cu ceas în spatele unei „vitrine de PR”

România are un deficit fenomenal de resurse umane calificate și necalificate, urmare a celor 6-7 milioane de români care lucrează în străinătate și a faptului că școlile profesionale, colegiile și facultățile nu pregătesc absolvenți necesari pieței muncii, ci își continuă festivalul de catedre inutile, capturate de „familii” sau sinecuri.

Chiar dacă se fac pași pentru remediere la unele facultăți, unde există o cerere în creștere din piață pentru anumite specialități (medicină, inginerie), în ansamblu sistemul academic nu dă doi bani pe pregătirea de specialiști adaptați nevoilor pieței muncii.

De aceea companiile sunt obligate prin forțe proprii să atragă, recruteze, pregătească și să califice la locul de muncă angajațîi, fie ei necalificați sau specialiști pentru domenii de vârf – cei care mai rămân în țară. Însă, în marea lor majoritate, companiile fură angajații gata pregătiți și, chiar dacă dau un salariu mai mare, ies mult mai ieftin pe un plan de 5 ani, pentru că nu dau niciun leu pentru instruire. S-a ajuns la un asemenea deficit de forță de muncă încât se fură angajați din sectoare economice diferite, dacă aceștia au cât de cât un pic de experiență în domeniu.

Companiile ne spun povești frumoase despre „noua piață a muncii”, „lupta pentru talente”, „muncă flexibilă” și abundă în PR gen ESG, incluziune, diversitate etc., dar de fapt nu se ocupă cu altceva decât cu furatul angajaților unii de la ceilalți. Și da, firmele de consultanță și plasare de forță de muncă acționează ca niște „pești”, fiind vârf de lance în haosul creat de furtul de angajați. Știu un caz recent, din Târgu Mureș, unde unei companii i s-au „furat” 10 angajați pregătiți cu greu și mulți bani de către un competitor care nu face nimic pentru dezvoltarea angajaților. Consiliul Concurenței se uită să nu fie înțelegeri între angajatori de a nu-și lua angajații, dar nu face o investigație despre modul în care un agent economic este pus la pământ intenționat de către un competitor tocmai prin furtul de angajați.

Rezultatul acestor manevre, din spatele „vitrinei de PR”, este că angajațîi sunt tot mai slab pregătiți, pentru că se ocupă mai mult cu mutatul de la o firma la alta pe un salariu mai mare decât cu propria dezvoltare profesională și evoluție în carieră.

Trei mari alte probleme sunt sesizate de către cei care caută angajați.

1) „Prostituția” deșănțată a companiilor de recrutare și plasare de forță de muncă, fuga lor după câștiguri ușoare, care fie mint angajații sau angajatorii despre ce are de oferit cealaltă parte, fie plasează angajați la angajator iar după expirarea contractului de confidențialitate ii „revând” altui angajator – alternativ, își vând ponturi între ei și revând „încrucișat” angajatul plasat.

2) Creșterile absurde ale salariilor în mediul public, fără nicio rațiune și sistemele de facilități fiscale practicate în zone, evident pe criterii de clientelism politic, sunt tot atâtea surse de dezechilibre și distorsiuni în piața muncii.

3) Plasarea unor noi investiții (în special industriale) prin reshoring, transfer din Rusia și Ucraina etc. Va agrava situația din prezent. O să fie tot mai multe situații în care deschiderea unei fabrici va duce la închiderea alteia, din cauza deficitului de mâna de lucru. E de domeniul tragi-comicului cazul din București, când s-a deschis un retailer lângă o fabrică cauzând migrarea a zeci de angajați care, ulterior, în pandemie, din cauză că retailer-ul s-a închis, au migrat la loc.

Și, nu în ultimul rând, un subiect care pare trecut sub tăcere: crește numărul muncitorilor din afară UE care sunt aduși în România, există o adevărată industrie de recrutare și plasare a forței de muncă din Asia și Africa în anumite sectoare industriale. În loc să avem un plan de a aduce înapoi muncitorii români, buni meseriași, din UE, aducem în țară tot mai mulți muncitori străini. Deocamdată vin cei necalificați, dar în curând vor veni cei supracalificati, pentru că absolvenții de facultăți din România își doresc 100% să plece din țară și o vor face cu prima ocazie.

Specialiștii ne vorbesc despre piața muncii din 2023, dar oare cum va arăta cea din 2040?