Dragoş Damian, Terapia Cluj: Strategia naţională de sănătate 2022-2030 a Ministrului Alexandru Rafila. Şi figura 38 de la pagina 24, o poză care te pune pe gânduri

Mai țineți minte raportul Comisiei Prezidențiale din 2008, care arăta că starea de sănătate s-a degradat în asemenea măsură în România, încât mor anual, din cauza disfuncționalităților sistemului sanitar, circa 60.000 de români, o populație echivalentă unui oraș mediu.

Sau analiza Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române din 2021, care făcea o corelație funcțională între degradarea stării de sănătate în România și consecințele economice? Folosind ca instrument de măsură indicatorul DALY (disability adjusted life-year), numărul de ani de viață pierduți prin dizabilitate pe caz de boală, care este cu 50% mai mare în România decât media europeană, adică 15.651 ani față de media UE, care este de aproximativ 10.000 de ani.

Ei bine, în 2022, e mai rău, și nu neapărat din cauza pandemiei. Am pierdut în 3 ani aproape 900 de mii de suflete (numărul persoanelor decedate în perioada 2019-2021). Și o mulțime de indicatori sanitari, citați de Eurostat sau de CIA Fact Book ne fac să întoarcem capul de rușine. Sistemul sanitar, așa cum este el, nu ne afectează doar sănătatea, ci și economia. Degeaba vom da și 10% din PIB către sănătate dacă cei care contribuie la PIB nu sunt sănătoși, va fi un procent mare dintr-o valoare absolută mică.

Discuțiile pe marginea strategiei naționale de sănătate 2022-2030 a Ministrului Alexandru Rafila sunt o falsă dezbatere. Este un document decent, care recunoaște, sistematizează și prioritizează obiectivele, nevoile și măsurile necesare sistemului și totuși, nimic mai departe decât un check-list, probabil o condiționalitate pentru a se obține anumite consultante sau finanțări. Iar comentariile pasionale privind PACHETUL DE BAZĂ și CO-PLATA în sistem sunt derizoriu absolut - cele două sunt elementele fundamentale ale unui sistem sustenabil, nicidecum inamicii lui.

Singurul lucru la care recomand să ne uităm în acest raport de 114 pagini este figura 38 de la pagina 24. În cinci ani, din 2016 și până în 2021, costurile cu sănătatea din FNUASS au crescut de la 24 la 46 de miliarde lei, practic s-au dublat – 91,6%, mai precis. Costurile cu serviciile spitalicești au crescut cu 125%, cele cu serviciile de ambulator cu 78% iar cele cu medicamentele compensate cu 55%.

Marea majoritate a banilor din FNUASS au fost alocați în creșterile de salarii ale personalului sanitar și în decontarea de medicamente noi. Deciziile de finanțare suplimentară în aceste două sectoare sunt politici publice absolut corecte, dar fără impact în indicatorii de sănătate, pentru că medicii nu au putut să consulte de 2-3 ori mai mult pacienți iar medicamentele noi sunt utilizate de maximum 150 de mii de bolnavi. Aceste politici publice au corectat niște deficiente teribile dar nu au adus multdorita redresare a stării de sănătate a populației sau o creștere a satisfacției contribuabililor.

NICĂIERI, dar NICĂIERI în țările la care ne raportăm noi nu a existat o dublare a costurilor de sănătate in 5 ani, chiar daca România vine de la o bază joasă. Și în aceste date nu sunt reflectate sumele alocate de la bugetul consolidat, o parte din creditele de angajament sau sumele alocate de către autoritățile locale care au în subordine spitalele - probabil că cifrele vor arăta și în aceste cazuri dublări, dacă nu chiar triplări ale banilor care au intrat în sistemul sanitar în intervalul 2016-2021. Plus alți bani de la bănci de investiții, fonduri europene, venituri proprii ale spitalelor si ambulatoriilor. Plus emergenta sistemului sanitar privat, alte miliarde de lei care se adună anual.

Și, în ciuda acestor alocări, oamenii continuă să sufere sau să moară din cauze tratabile iar România să piardă personal sanitar. Banii sunt pur și simplu ultima problemă pe care o are sistemul public sanitar din România.