Dragoş Damian, Terapia Cluj: V-au spus că „fabricile lui Nicolae Ceaușescu” erau energofage, poluante, neperformante, prost administrate? Mormane de fier vechi care trebuiau puse la pământ? Ei bine, v-au mințit!

Înjurați-mă pentru text însă gândiți-vă la cele de mai jos diseară când o să puneți pe masă lapte din Ungaria sau Bulgaria, foarte probabil provenind dintr-o fabrică construită înainte de 1990.

Lucrez de 20 de ani într-o „fabrică” a cărei secție de producție a fost construită în perioada 1963-1965 – am pus ghilimele pentru că acum, in 2023, termenul este impropriu. A devenit societate comercială în 1990 în baza Legii 15/1990 iar apoi societate comercială pe acțiuni în 1991 în baza Legii 31/1991. S-a privatizat conform HG 887/1995 iar capitalul social deținut de stat prin FPS a fost transferat către persoane fizice în baza procesului de privatizare în masă, conform Legii 55/1995 și către persoane juridice conform contractului 550 / 1996.

În 2003 fabrica a fost achiziționată de un investitor financiar și apoi vândută în 2006 unui investitor strategic. Astăzi, întâmplător, este liderul pieței farmaceutice din România și parte dintr-un grup în top 5 la nivel global.

Bătălia pentru a păstra fabrica în picioare a fost dată eroic în perioada 1990 - 2000 de echipa lui Iuliu Osian - mai știe cineva cine a fost Iuliu Osian?

Toate cele 5 fabrici de medicamente construite înainte de 1990 – Antibiotice, astăzi deținuta majoritar de MS, Armedica, acum parte din Gedeon-Richter, Biofarm, în prezent in proprietatea SIF-urilor, Sicomed, din 2006 parte din Zentiva și Terapia, în componenta lui Sun Pharma din 2014 – au rămas în picioare și sunt lideri în categoriile din care fac parte.

Performanțe de succes au și fabricile construite înainte de 1990 din industria automotive, o parte din cele de bunuri de larg consum, de îmbrăcăminte, de fapt toate fabricile care au intrat în proprietatea unor investitori financiari sau strategici care au înțeles importanța producției în România și le-au transformat, retehnologizat, internaționalizat.

Însă marea majoritate a „fabricilor lui Nicolae Ceaușescu” din centrele urbane au fost transformate în mall-uri, clădiri de birouri și cartiere rezidențiale în condițiile în care erau la nivelul tehnologiei din anii 1990, nivel similar cu celelalte țări din Estul Europei. În contrast însă, în celelalte țări din Estul Europei marea majoritate a fabricilor de dinainte de 1990 au rămas în picioare astfel încât acum să nu ne mirăm că la cumpărături găsim mărci vechi de peste 50 de ani, toate fabricate în Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria.

Ni se spune de peste 20 de ani că „fabricile lui Nicolae Ceaușescu” erau mormane de fier vechi, energofage, poluante, neperformante, prost administrate?

Iată unde se afla România la capitolul industrie chimică în 1990. 72 de combinate (nu mai ineficiente decât cele din alte țări din Europa de Est, care s-au salvat și internationalizat în marea majoritate), un sistem performant de învățământ (12 școli profesionale, 23 licee, 17 facultăți și 10 institute de cercetare) -  sectorul aducea circa 35 miliarde Euro, aproape 20% din producția industrială de atunci. Astăzi, în 2023, dacă a mai rămas un sfert din capacitățile de productie și din cele din învățământ, iar domeniul aduce la buget venituri de doar 3 miliarde Euro și aproape jumătate din deficitul balanței comerciale a României.

Soarta „fabricilor lui Nicolae Ceaușescu” a fost decisă la baionetă, fabrică de fabrică, între 1995 – 2005, într-o bătălie dramatică dusă între interese foarte complicate. Au câștigat interesele care, intenționat sau nu, ne-au adus în situatia ca în 2023 să nu mai prelucrăm mâncare, chimie, energie, apărare, adică nevoile de bază ale oricăruia dintre noi. România este o țară infernal de dependentă de importuri și, mai rău, fără strategie și viitor în industria de prelucrare.

Cand nu mai ai pâine, lapte, carne, legume și fructe procesate local, nu mai ai suveranitate.

Opinie Dragos Damian, potrivit ZF.