Peste 30.000 de pelerini au participat la slujba de la Mănăstirea Nicula, cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului

Peste 30.000 de pelerini au participat la slujba de la Mănăstirea Nicula, cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului
| Foto: Mitropolia Clujului

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

"Peste 30.000 de pelerini din toată țara, dar și din străinătate, au participat marți, 15 august 2023, la Mănăstirea clujeană Nicula, la Sfânta Liturghie ce a fost săvârșită cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, hramul așezământului monahal.

Slujba a fost oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, în sobor de preoți și diaconi, în sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul pe probleme de protocol din Arhiepiscopia Clujului, arhid. Claudiu Grama, starețul mănăstirii, arhim. Nicolae Moldovan, protopopul de Gherla, pr. Paul Isip, protopopul de Turda, pr. Alexandru Rus, protopopul de Huedin, Dan Lupuțan și alți preoți invitați.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu. La slujbă, alături de zecile de mii de credincioși, au asistat autorități locale și județene din Cluj și Bistrița-Năsăud, dar și autorități centrale.

La chinonic, pelerinii, mulți îmbrăcați în straie populare, au cântat pricesne închinate Maicii Domnului, alături părintele Ioan Roman. Totodată, mulți pelerini, în speciali tineri, s-au spovedit și împărtășit în cadrul Liturghiei", transmite Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului poate fi citit AICI

loading...
Comenteaza