Foto Peste 60 de familii din Turda primesc locuințe sociale. Când vor fi predate cheile noilor chiriași
- Scris de Oana Doroșenco
- 08 Oct 2026, 10:45
- Administraţie
- Ascultă știrea
67 de familii din Turda vor primi, săptămâna viitoare, cheile locuințelor sociale de pe strada Negru Vodă.
Locuințele vor fi predate viitorilor chiriași în data de 14 octombrie, a anunțat primarul municipiului Turda, Cristian Matei.
„Pe 14 octombrie, vom preda locuințele sociale de pe strada Negru Vodă către viitorii chiriași. 67 de familii vor primi cheile unei locuințe în care își vor putea așeza viața. Pentru unii dintre noi, faptul că avem o casă în care ne întoarcem în fiecare zi pare un lucru firesc. Pentru o familie care are nevoie de sprijin, însă, o locuință poate însemna mult mai mult. Înseamnă siguranță, stabilitate și posibilitatea de a privi altfel către ziua de mâine.
De aceea, mă bucur că am ajuns în acest punct și că, săptămâna viitoare, aceste locuințe vor ajunge la oamenii pentru care au fost pregătite”, a transmis Cristian Matei.
Proiectul include și măsuri pentru siguranța comunității care se va forma în această zonă.
„Am avut în vedere și nevoile zonei. O locuință cu o cameră va fi pusă la dispoziția Poliției Locale pentru crearea unui post, astfel încât să existe o prezență mai apropiată de comunitatea care se formează aici.
Pentru mine, valoarea unui astfel de proiect se vede cel mai bine în ziua în care oamenii primesc cheia și pot deschide ușa către propriul lor cămin.
Le doresc celor 67 de familii să găsească aici liniștea și stabilitatea de care au nevoie și să aibă parte de cât mai multe zile bune în noua lor casă”, a mai transmis Cristian Matei.













