Ministru britanic: Cetăţenii britanici şi ai UE nu ar trebui sa se îngrijoreze în privinţa drepturilor lor, după Brexit
![Ministru britanic: Cetăţenii britanici şi ai UE nu ar trebui sa se îngrijoreze în privinţa drepturilor lor, după Brexit](images/Articole/00159988/00156349_large.jpg)
Potrivit agenţiei de presă Reuters, David a afirmat că va participa la discuţiile despre ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în timp ce premierul Theresa May va efectua negocierile cu liderii europeni.
"Persoane din Marea Britanie se tem că nu vor mai putea locui aici, iar britanici ce locuiesc în Spania se preocupă că nu vor mai putea domicilia acolo", a spus Davis.
"Grijile acestea nu sunt necesare şi nu ar trebui să le aibă, dar vrem să ne asigurăm că se vor rezolva cât de curând posibil", a adăugat acesta.
Davis a mai afirmat că finanţele dar şi chestiunea Irlandei de Nord vor fi discutate în cadrul negocierilor pentru Brexit.