Moţiunea de cenzură, citită în Parlament

Moţiunea de cenzură, citită în Parlament
Textul moţiunii a fost citit de către deputatul PNL Mariana Câmpeanu, fost ministru al Muncii.

"aAngajarea răspunderii pe Codul Muncii afectează grav interesele salariaţilor şi angajatorilor", scrie în moţiune. Se invocă în acest sens creşterea instabilităţii salariaţilor români pe piaţa muncii, restrângerea dreptului constituţional cu privire la negocierea colectivă, prelungirea timpului de muncă zilnic şi săptămânal, faptul că prin actul normativ se prevede reducerea primei tranşe a concediului de odihnă de la 15 la 10 zile.

Iniţiatorii moţiunii mai spun că aceasta exprimă nu doar poziţia opoziţiei parlamentare, ci are şi "girul tuturor marilor sindicate şi confederaţii sindicale din România şi a majorităţii confederaţiilor patronale".

 

Comenteaza