România, împărţită în 14

România, împărţită în 14
Deputatul PDL şi candidat la Consiliul Judeţean Sibiu, Cornel Ştirbeţ, lansează în dezbatere publică proiectul său de reorganizare administrativ-teritorială care prevede menţinerea actualelor judeţe şi formarea a 14 regiuni, precum şi apariţia districtelor.

"S-a văzut tot mai clar de la un an la altul că actualele judeţe nu sunt compatibile cu regiunile europene şi că nu pot intra în relaţii de parteneriat cu acestea. Programele europene sau marile investiţii se realizează între parteneri puternici, regiunea fiind entitatea acceptată de partenerii europeni, şi nu ministerele, cum se întâmplă astăzi în România, când cooperarea se dovedeşte greoaie, ineficientă şi ruptă de colectivităţile locale", îşi argumentează Ştirbeţ iniţiativa.

Potrivit unui comunicat de presă remis NewsIn, Ştirbeţ propune ca regiunile să fie constituite din câte trei judeţe fiecare, cu excepţia regiunii cu reşedinţa în municipiul Bucureşti. Astfel, teritoriul României se organizează în 14 regiuni: 1. regiunea cu reşedinţa în municipiul Bucureşti, alcătuită din municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov; 2. regiunea cu reşedinţa în municipiul Arad, alcătuită din judeţele Arad, Gorj şi Hunedoara; 3. regiunea cu reşedinţa în municipiul Braşov, alcătuită din judeţele Braşov, Covasna şi Harghita; 4. regiunea cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca, alcătuită din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj; 5. regiunea cu reşedinţa în municipiul Craiova, alcătuită din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea; 6. regiunea cu reşedinţa în municipiul Constanţa, alcătuită din judeţele Călăraşi, Constanţa şi Tulcea; 7. regiunea cu reşedinţa în municipiul Galaţi, alcătuită din judeţele Brăila, Galaţi şi Vrancea; 8. regiunea cu reşedinţa în municipiul Iaşi, alcătuită din judeţele Bacău, Iaşi şi Vaslui; 9. regiunea cu reşedinţa în municipiul Oradea, alcătuită din judeţele Maramureş, Bihor şi Satu Mare; 10. regiunea cu reşedinţa în municipiul Piteşti, alcătuită din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Teleorman; 11. regiunea cu reşedinţa în municipiul Ploieşti, alcătuită din judeţele Buzău, Ialomiţa şi Prahova; 12. regiunea cu reşedinţa în municipiul Sibiu, alcătuită din judeţele Alba, Mureş şi Sibiu; 13. regiunea cu reşedinţa în municipiul Suceava, alcătuită din judeţele Botoşani, Neamţ şi Suceava; 14. regiunea cu reşedinţa în municipiul Timişoara, alcătuită din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş.

(D.P.)

 

Etichete
Comenteaza