Alina Gorghiu: Asumarea răspunderii pentru alegerile în două tururi nu este constituţională, trebuie OUG
''În momentul acesta opţiunea pe care o văd plauzibilă, rezonabilă, raţională, este cea a ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul poate să o adopte pentru modificarea (legii electorale-n.r.). Asumarea răspunderii (...) vă mărturisesc că din punct de vedere constituţional cred că nu este posibilă", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani.
Ea a precizat că CCR a stipulat, într-o decizie anterioară, în contextul în care Guvernul a vrut să îşi asume răspunderea pe legea educaţiei, că un astfel de demers nu este constituţional pentru că această lege se afla deja în procedură parlamentară.
Copreşedintele PNL a afirmat că liberalii nu au, însă, ''niciun fel de ezitare'' să discute la nivel parlamentar posibilitatea revenirii la alegeri locale în două tururi, afirmând că există premisele unui dialog, în contextul în care liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că susţine o astfel de modificare legislativă, UNPR a afirmat că îşi va contura o poziţie, iar UDRM a spus în trecut că susţine revenirea la alegerile în două tururi.
Alina Gorghiu a mai spus că nu s-a stabilit deocamdată un calendar al întrevederilor, însă speră ca acestea să aibă loc în cursul acestei săptămâni.
''Sper să avem foarte curând întrevederi nu doar cu primul ministru, ci şi cu reprezentanţii tuturor. Încă nu am stabilit calendarul, dar mi-aş dori ca săptămâna aceasta să aibă loc toate toate aceste întâlniri'', a afirmat liderul liberal.
Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică, la Iaşi, că va avea o discuţie cu partidele pe tema modificării legii în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin, afirmând că sunt luate în calcul toate posibilităţile, inclusiv varianta asumării răspunderii Guvernului în Parlament.
Premierul a făcut aceste declaraţii la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin este una "foarte bună", dar că se pune întrebarea dacă legea mai poate fi schimbată cu atât de puţin timp înaintea alegerilor.
Săptămâna trecută, PNL i-a cerut premierul să emită OUG de modificare a legii pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin , aşa cum se proceda până în 2012. Dacian Cioloş le-a transmis liberalilor că nu crede că este democratic să modifici prin ordonanţă de urgenţă o lege politică, adoptată de Parlament.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat recent că Legea fundamentală nu cere decât alegeri libere şi corecte, nu contează dacă este vorba despre unul, două sau zece tururi de scrutin.
Anul trecut, Parlamentul a adoptat un pachet de legi electorale şi a menţinut prevederea aflată în vigoare, respectiv alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, variantă susţinută atunci de PSD şi PNL. Social-democraţii susţin în continuare această variantă şi invocă faptul că nu se mai poate amenda legislaţia cu câteva luni înaintea scrutinului.