Buda le dă lecţii de legislaţie miniştrilor pe tema exproprierilor de la aeroport
- Scris de Valentin Malaescu
- 11 Iun 2013, 12:56
- Politica
- Ascultă știrea
"Îi declar repetenţi la capitolul legislaţie pe domnii Liviu Dragnea, Relu Fenechiu, Dan Şova, Ioan Vuşcan şi Horea Uioreanu", spune Buda. "Le voi înainta o adresă prin care le voi descrie procedura exproprierii".
Potrivit legii 255 din 2010, modificată în 2011 şi 2012, din momentul notificării exproprierii instituţia e obligată să pună banii la dispoziţia proprietarului. Din acel moment proprietarul e obligat ca în termen de 30 de zile să elibereze proprietatea, după care în termen de cinci zile se emite decizia de expropriere care are titlu executoriu. Faptul că proprietarul poate ataca în instanţă valoarea despăgubirii nu suspendă decizia de expropriere, în consecinţă "ei de fapt nu au bani să facă exproprierea şi dau vina pe proprietari că nu vor să-şi părăsească proprietatea", spune Buda.
Vineri, vicepremierul Liviu Dragnea se declara "ultra supărat şi îngrijorat" de modul în care Consiliul Judeţean Cluj a gestionat lucrările la pista de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, avertizând că există riscul ca aceasta să nu fie funcţională în 15 octombrie, conform graficului.
Liviu Dragnea spunea că nu fusese informat de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj asupra existenţei unor probleme legate de exproprierile de terenuri şi de finanţarea lucrării.
Lucrările la pista de decolare-aterizare de 3.500 de metri au început în septembrie 2011, în prima etapă pista urmând să fie extinsă la 2.100 de metri. Costurile proiectului sunt estimate la circa 78 de milioane de euro.
Lucrările sunt realizate de o asociere între firmele SCC Napoca SA, SC ICCO Systems SRL şi SC Geo Arc SRL.
În 28 mai, Consiliul Judeţean Cluj anunţa că a alocat, în acest an, 17,5 milioane de lei (4 milioane de euro) pentru plata unor exproprieri de terenuri în zona Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, unde se lucrează la prelungirea pistei, urmând ca de bani să beneficieze circa 150 de proprietari.