Ce miniştri s-ar putea afla pe LISTA NEAGRĂ a premierului
Ministrul Transporturilor şi cel pentru IMM-uri, Răzvan Cuc, respectiv Ilan Laufer, sunt cei doi miniştri cu probleme de imagine la care s-a referit premierul Mihai Tudose că vor fi remaniaţi în această săptămână, au declarat pentru Mediafax surse politice.
"Lui Ilan Laufer i se reproşează inactivitatea guvernamentală", au precizat sursele politice. Premierului Mihai Tudose şi-a exprimat în mai multe rânduri nemulţumirea cu privire la activitatea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.
Mihai Tudose a contestat cifrele prezentate într-un sondaj comandat de către PSD referitor la încrederea de care se bucură miniştrii. "Dacă nu ai mâncat nişte copii cruzi dimineaţă, nu ai cum să cazi în două săptămâni de la 48 la 20%. Mai mult, târgu-i mic, se află cine a comandat şi cum l-a comandat (sondajul - n.red.)", a declarat premierul.
Tudose a spus că, în eventualitatea în care sondajul ar prezenta cifre reale, rezultă că ar trebui ca Guvernul să rezolve anumite probleme care au apărut în interiorul său. "Dacă lucrurile stau aşa ori sunt eu de vină prin ceea ce fac sau nu fac, ori sunt nişte lucruri în Guvern care justifică aceste cifre - prezenţa unor miniştri cu probleme penale, legat de activitatea sau lipsa de rezultate a unor miniştri - şi săptămâna aceasta voi lua nişte decizii dure, dar necesare (...) Să spunem că este adevărat: ori avem o problemă şi trebuie să plec acasă, ori sunt nişte probleme în Guvern şi trebuie să le reglăm", a declarat Tudose precizând ulterior că este vorba de "o mini remaniere".
Întrebat care ar fi miniştrii care vor fi înlocuiţi, pe lângă cei cu probleme penale, prim-ministrul a spus: "Sunt cel puţin încă doi miniştri pe care am să-i rog să părăsească Guvernul."
Tudose a refuzat să dea vreun nume de ministru care va fi remaniat, limitându-se a spus că printre ei sunt "trei cu probleme care crează probleme şi la nivel de percepţie publică şi, în unele situaţii, şi la nivelul Comisiei Europene". Invitat să precizeze dacă înlocuirea unor membri ai cabinetului a fost sugerată de la Bruxelles, Tudose a spus: "Nu ştiu dacă «sugerat» e cuvântul. Când cineva spune clar un lucru, aia nu-i sugestie, este un mesaj foarte clar."
Cei trei miniştri sunt Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, acuzată de abuz în serviciu de către DNA în dosarul Belina. În acelaşi dosar, DNA a cerut şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene. Un alt ministru este cel pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru care DNA a cerut de asemenea urmărirea penală pentru instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În ce priveşte tensiunile din partid, premierul a admis existenţa unei nemulţumiri. "Poate proveni din nemulţumirea şi frustrarea unor din partid sau din afara partidului că lucrurile merg, de la nişte oameni care nu sunt foarte fericiţi că nu le-au ieşit anumite jocuri, vorbesc şi de anumiţi lideri de sindicat care-şi văd periclitată poziţia sau anvergura cu care se laudă", a mai spus Tudose, menţionându-l dintre liderii sindicali pe Bogdan Hossu.