Ce ministru ar putea avea Clujul în viitorul guvern (surse)

Ce ministru ar putea avea Clujul în viitorul guvern (surse)
Clujul ar putea avea cel puţin un ministru în viitorul executiv, care se formează în aceste zile.

Încă din anii `90 încoace, Clujul a avut cel puţin câte un reprezentant la masa din Palatul Victoria. Oraşul a dat chiar un prim-ministru, pe Emil Boc, şi un vicepremier, pe Vasile Dâncu.

Aproape sigur noul guvern va fi format de către PSD şi ALDE care au semnat deja luni un protocol în acest sens. În cele două partide este forfotă mare, se negociază intens împărţirea portofoliilor guvernamentale şi se vehiculează nume de miniştri.

Surse din PSD Cluj au informat, pentru ZIUA de CLUJ, că mandatul cu care conducerea clujeană a social-democraţilor clujeni merge la negocierile cu Liviu Dragnea este să obţină un post de ministru, iar pentru acest post propunerea PSD Cluj este Dâncu.

Conducerea PSD Cluj ar dori ca profesorul clujean să-şi continue actualul mandat de viceprim-ministru, iar dacă acest lucru nu va fi posibil, Clujul ar urma să nominalizeze o altă persoană pentru portofoliul pe care speră să-l primească. O altă variantă ar fi ca în locul acelui post de ministru vizat, Clujul să primească câteva posturi de secretar de stat.

Dâncu a declarat, înainte de alegeri, că nu-şi doreşte să fie prim-ministru, după ce presa a vehiculat numele lui ca posibil viitor premier din partea PSD. Organizaţia PSD Cluj a trimis în parlament trei deputaţi şi un senator, cel mai mare număr de parlamentari de după 1989, deşi a obţinut doar 25,92% la Camera Deputaţilor şi 26,17% la Senat, scor inferior faţă de cele mai multe filiale social-democrate din ţară.

Comenteaza