Conflictul de la vârful ALDE ia amploare. Ce spune clujeanul Mircea Irimie despre funcţia sa din Guvern

Conflictul de la vârful ALDE ia amploare. Ce spune clujeanul Mircea Irimie despre funcţia sa din Guvern
Scandalul de la vârful ALDE între Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin este în plină desfăşurare.

Daniel Constantin, copreşedinte ALDE şi fost preşedinte al Partidului Conservator (PC), urmează să îşi piardă funcţia de vicepremier dar şi pe cea de ministru al Mediului, după ce, la iniţiativa lui Tăriceanu, Biroul Politic al ALDE a decis să îi retragă sprijinul politic.

Deocamdată, în acest război surd pentru putere între grupările PLR şi PC din ALDE, funcţiile celorlalţi membri ai Guvernului proveniţi din PC şi susţinători ai lui Constantin par să nu fie afectate. Aceasta a declarat luni, pentru ZIUA de CLUJ, Mircea Irimie, vicepreşedinte al ALDE şi secretar de stat la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social.

"Eu sunt la lucru şi-mi fac datoria. Tocmai am avut cu domnul ministru o întrevedere, mi-a dat misiune pe toată săptămâna, mâine sunt în Olt la o întâlnire la prefectura şi consiliul judeţean, ce să vă spun, ca profesie e una, politic, e altă treabă. Eu nu am fost prezent la acel nefericit eveniment (retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin, n. red).

A fost un moment neinspirat, noi suntem doi parteneri, şi într-o familie, mai ai momente de tensiuni, dar le găseşti până la urmă soluţie. Soluţia nu este ca un soţ să scoată din casă celălalt soţ, soluţia este de a se găsi o soluţie paşnică, calmă, de a duce mai departe un proiect politic, pentru că noi suntem cu toţii implicaţi într-un proiect care se numeşte ALDE", a afirmat Irimie.

Copreşedintele ALDE Cluj a discutat cu Constantin şi că niciunul dintre ei nu vrea să părăsească ALDE pentru un alt proiect politic. "A fost un moment nefericit, neinspirat şi bine ar fi să i se găsească o soluţie, ca să mergem mai departe, să ne respectăm unii pe ceilalţi, să avem încredere în proiectul ăsta, fiecare dintre noi, indiferent din ce parte a venit fiecare", crede Irimie.

El susţine că funcţia sa de secretar de stat dar şi funcţiile celorlalţi secretari de stat proveniţi din PC nu sunt puse în pericol de disputa de la vârful partidului. Însă între Constantin şi Tăriceanu nu prea mai este loc de împăcare. Constantin a declarat, după şedinţa coaliţiei de guvernare de luni, că decizia de a i se retrage sprijinul politic nu a fost luată statutar şi se aşteaptă să fie exclus din partid de către Tăriceanu la viitorul congres din aprilie.

"Dl Tăriceanu a spus ieri că, dacă era forul statutar în care să se discute excluderea mea, o făcea de ieri. Probabil o să o facă la Congres. Rămân în ALDE pentru că ceea ce se întâmplă încalcă orice regulă a democraţiei, a liberalismului, cred că ceea ce face domnul Tăriceanu nu va face bine aceste formaţiuni politice. Se continuă politica pumnului în gură şi a deciziilor care se iau unilateral de către domnul Tăriceanu", a spus Constantin.

ZIUA de CLUJ a încercat să vorbească şi cu copreşedintele ALDE Cluj, Steluţa Cătăniciu, fost lider al PLR Cluj şi unul dintre cei mai fideli susţinători ai lui Tăriceanu, despre viitorul proiectului politic al ALDE împreună cu cei de la PC şi despre funcţionarea ALDE Cluj în noul context politic, dar deputatul ALDE nu a putut fi contactat până la publicarea acestei ştiri.

Comenteaza