Cornel Itu, promisiune respectată în fața dejenilor: CNAIR a scos la licitație proiectarea și execuția centurii Dejului
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Feb 2019, 11:25
- Politica
- Ascultă știrea
În ultimii ani, deputatul Cornel Itu, a fost inițiatorul și susținătorul constant al proiectului centurii municipiului Dej.
Prima solicitare a deputatului la Ministerul Transporturilor a fost în anul 2011, acesta interpelându-l pe ministrul Anca-Daniela Boagiu - Interpelarea nr. 2882B/22-02-2011, apoi au urmat discuții informale și formale cu miniștrii: Dan Șova - interpelarea nr. 125B/19-03-2013, Iulian Matache - Interpelarea nr. 2472B/20-10-2015, Răzvan Cuc - Interpelarea nr. 203B/04-04-2017, Lucian Șova - Interpelarea nr. 1671B/30-05-2018;
Solicitările deputatului Cornel Itu, care au plecat și de la susținerea proiectului de către mii de dejeni, au continuat prin discuții cu foștii prim-miniștri ai României și președinții PSD, inclusiv în ultima luna cu președintele Liviu Dragnea. Un rol important în ultimul an l-a avut și secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, dl. Mircea Biban, clujean la rându-i.
Date tehnice
Centura Ocolitoare a Dejului a fost scoasă la licitație urmând ca execuția lucrării să se realizeze în 24 de luni de la data atribuirii contractului. Structura și lucrările de drum cuprind două noduri rutiere, cinci pasaje și patru poduri din care cel mai important este râul Someș.
Durata contractului este de 24 luni, din care 5 luni reprezintă perioada de proiectare care include Proiectul pentru Autorizația de construire iar 19 luni perioada de execuție lucrări.
Perioada de garanție a lucrărilor ar urma să fie de minim 36 de luni, aceasta putând crește până la 84 de luni în funcție de perioada de garanție a lucrărilor ofertată.
Valoarea estimată a contractului este de 104.525.520 lei fără TVA (22 milioane euro), din care valoarea lucrărilor este de 103.746.057 lei fără TVA, iar valoarea serviciilor de proiectare este de 779.463 lei fără TVA.