Cum ar vota românii la alegerile parlamentare și ce prezență ar fi la urne
- Scris de Anca Colibasanu
- azi, 12:14
- Politica
- Ascultă știrea

Cel mai recent sondaj INSCOP dat publicității relevă preferințele românilor în ceea ce privește partidele politice.
Astfel, peste 40% dintre români ar vota cu AUR, 17,3% cu PNL, iar 13,7% cu PSD, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research.
Studiul relevă că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 40,5% dintre alegători ar vota cu AUR (față de 38,1% în mai 2025), 17,3% cu PNL (față de 16% în mai 2025), 13,7% cu PSD (față de 17,4% în mai 2025), iar 13,1% cu USR (față de 12,2% în mai 2025). Pentru UDMR ar vota 5,2% dintre alegători (față de 4,5% în mai 2025), pentru POT - 4,2% (față de 3,2% în mai 2025), pentru SENS - 2,4% (față de 3,3% în mai 2025), iar pentru SOS Romania - 1,9% (față de 2,5% în mai 2025). De asemenea, 1,4% dintre respondenți își exprimă preferința pentru un independent (față de 1,5% în mai 2025), iar 0,5% pentru alt partid (față de 1,3% în mai 2025).
Cât despre estimarea de participare la vot la alegerile parlamentare, pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că 'sigur nu' vor merge la vot și 10 'sigur da' vor merge la vot, 14,9% dintre români au ales 1, 1,6% - 2, 0,6% - 3, 0,6% - 4, 2,8% - 5, 2,5% - 6, 2,1% - 7. De asemenea, 4,2% dintre români au indicat 8, 2,4% - 9 și 67,3% - 10, iar 0,8% nu știu sau nu au răspuns la această întrebare.
Cercetarea a fost realizată în perioada 20-26 iunie 2025. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,9%, la un grad de încredere de 95%.