De ce nu şi-l asumă Dragnea pe Dâncu drept premierul PSD

Faptul că Nicuşor Dan i-a luat faţa şi s-a lipit primul de colecţia de principii frumoase însăilată de Cioloş, a făcut-o pe Alina Gorghiu - reprezentanta, nu-i aşa, a unui partid cu pretenţii - să intre într-un scurt joc de glezne, sugerând că liberalii - oameni serioşi şi responsabili, desigur - trebuie să mai cumpănească, să mai vorbească cu omul, totul doar pentru a feri PNL de ipostaza penibilă de a se grăbi să se încoloneze în trena lui Cioloş fuguţa, fuguţa după ăia micii de la USR. Asta nu înseamnă însă că lucrurile nu sunt tranşate şi PNL nu va pleca la vânătoare de voturi cu poza lui Cioloş agăţată de săgeata liberală.

În tabăra adversă, însă, surpriză, PSD a anunţat, chiar prin vocea liderului său, că va intra în campania pentru alegerile parlamentare fără a avea un potenţial premier drept port-drapel. Aparent, strategia PSD pare a sfida orice logică electorală mioritică. Într-o ţară în care 99% dintre cei care se mai obosesc să se deplaseze până la urne votează exclusiv emoţional şi personalizat pare un gest aproape suicidal să încerci să obţii favorurile alegătorului românesc fără să uzezi de farmecele unui „salvator mesianic".

Ei bine, PSD nu are, deocamdată, acea figură iconică. Toată lumea spune că cea mai probabilă carte pe care o va juca PSD e tot un „tehnocrat", dar care, spre deosebire de Cioloş, are, măcar, un trecut care îl leagă de partidul care îl susţine, Vasile Dâncu. Aşa cum ZIUA de CLUJ a demonstrat deja, sociologul clujean pare a fi, în acest moment, cea mai sănătoasă şi previzibilă carte pe care o pot juca social-democraţii. Numai că, spre deosebire de Cioloş, care practic le-a râs în nas tuturor celor care l-au crezut când se bătea cu pumnul în piept că va rămâne independent politic până la capăt şi s-a angajat cu arme şi bagaje în solda liberalilor, Dâncu nu-şi permite, n-are cum să intre în campania electorală ce stă să purceadă.

Pe de-o parte, prieten bun cu Dâncu, aşa cum acesta din urmă a recunoscut-o, Dragnea nu are garanţia că tot sau măcar cea mai mare parte a poporului social-democrat s-ar încolona electoral în spatele clujeanului. Pe de-o parte, există o puternică grupare, alcătuită preponderent din eternii baroni locali, care îl vrea chiar pe Dragnea premier, apoi mai e încă un nucleu destul de consistent de „pontişti", dar mai cu seamă, există, în special în sud, o cantitate destul de consistentă de „vanghelişti" dimpreună cu aceiaşi baroni locali, cărora încă le pute tot ce aminteşte de vechiul Grup de la Cluj. Dragnea nu e dispuas să-şi asume riscul unor tensiuni interne tocmai în prag de alegeri şi preferă, aşadar, să scoată cartea Dâncu abia în ultimul moment, să-şi pună, practic, eventualii nemulţumiţi din partid în faţa faptului împlinit.

Pe de altă parte, Dâncu e, pentru PSD, mai degrabă o soluţie de avarie. Neavând în propria ogradă un candidat care să combine charisma cu un dulap personal nedotat cu schelete, social-democraţii vor recurge la Dâncu, un personaj care îndeplineşte, cel puţin până la proba contrarie, cel de al doilea criteriu, nu are foarte mulţi fani, dar, extrem de important, nu prea are nici contestatari în rândul alegătorilor. Dâncu e deficitar, însă, la capitolul charismă eletorală. Deşi discursul său poate fi fermecător pentru cei care posedă, cât de cât, oleacă de glagorie, Dâncu nu este şi nici nu poate fi personajul care să înflăcăreze lumpen-electoratul, adică exact zona din care PSD îşi trage seva. Ca atare, prezenţa sa activă în campania electorală nu va ajuta foarte mult partidul. Categoric mult mai util va fi din rolul care i se potriveşte mănuşă de sfătuitor şi strateg din umbră.

În fine, nici Dâncu însuşi nu prea are cum intra în această bătălie, care l-ar pune într-o situaţie imposibilă. Robi convingerii seculare că singura cale spre succesul electoral e să strigi cât mai tare „Jos guvernul!", social-democraţii au pus, în ultima vreme, cam toate gurile de foc disponibile pe guvernul Cioloş, iar recenta poziţionare tranşantă a lui Cioloş alături de liberali, face demersul PSD cu atât mai firesc. Or, după ce a fost, timp de un an, numărul doi în guvern, mâna dreaptă a lui Cioloş, dar mai cu seamă pompierul de serviciu devotat al guvernului, indiferent unde ardea, Dâncu n-are cum s-o cotească brusc, ca la 23 august, şi să înceapă să dea şi el cu pietre în cabinetul din care a făcut parte.

Or, din aceste considerente, tocmai faptul că PSD va intra în campanie fără un nume asumat public de premier, este dovada faptului că acesta, dacă va fi cazul, va fi Vasile Dâncu. Dacă ar fi avut o soluţie mai bună în interiorul partidului, Dragnea n-ar fi stat o secundă pe gânduri înainte de a o scoate la înaintare, umflându-şi pieptul: „Iată, noi avem cu cine, nu ca liberalii care şi-au căutat premier prin Mica Publicitate".