Video Deputatul Radu Moisin, cu „biciul” pe administrația centrală. „Nu ne permitem să lucrăm la fel de lent la Autostrada Sibiu-Pitești”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 19 Mar 2021, 16:42
- Politica
- Ascultă știrea
Parlamentarul clujean a reiterat importanța finalizării lucrărilor la autostrăzile Transilvania și Sibiu-Pitești.
Întrebat la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului) dacă cei din administrația centrală din România încep să-și facă treaba doar dacă cineva stă cu ochii pe ei și are un bici în mână, Moisin a răspuns cu zâmbetul pe buze, „da”.
„Dacă cei din executiv văd că în mod constant reprezentanții cetățenilor, care sunt parlamentarii, sunt interesați de anumite subiecte legitime, sigur că și ei tind să dea prioritate acelor subiecte. Pentru mine, două autostrăzi sunt importante, nu doar pentru Transilvania, ci și pentru România.
Este vorba de Autostrada Transilvania, care ar ajuta inclusiv economia județului Cluj, dar și din punct de vedere al liberei circulației, a turismului, ca să nu mai facem aproape trei ore până la Oradea ca în prezent. Și Autostrada Sibiu-Pitești, foarte importantă mai ales pentru producătorii din Transilvania sau pentru transportatorii rutieri, care au foarte mari dificultăți să-și transporte marfa în sudul țării sau în Portul Constanța”, a declarat la ZIUA LIVE, Radu Moisin.
Fostul consilier local din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca, a subliniat că, uzina Dacia de la Mioveni produce undeva la 1,5% din PIB-ul României, cifra fiind uriașă. „Prin urmare nu ne putem permite să lucrăm la fel de lent la această autostradă. Am corespondat cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care mi se pare bine intenționat pe această zonă.
Avem șansa ca unul dintre loturi și anume cel din zona Sibiu să fie gata în 2023, iar cel din zona Pitești, în 2026. Marea problemă este că loturile 2,3,4 care sunt în Valea Oltului, fiind cea mai scumpă zonă, nu avem un termen de finalizare pentru că nici măcar nu s-au semnat toate contractele de proiectare și execuție”, a explicat deputatul de Cluj.
După o scrisoare trimisă la ministrul Transporturilor în urmă cu aproximativ o lună, Radu Moisin a primit răspunsul lui Cătălin Drulă, prin care i s-a comunicat stadiul actual al fieăreia dintre cele 5 secțiuni ale proiectului Autostrăzii Sibiu-Pitești, dar și data estimativă de finalizare a lucrărilor.