Deputatul Sorin Moldovan: „USR nu are postări pe facebook câte proiecte finalizate are Emil Boc în calitate de primar al Clujului”

Deputatul Sorin Moldovan: „USR nu are postări pe facebook câte proiecte finalizate are Emil Boc în calitate de primar al Clujului”
| Foto: Facebook.com/Sorin Moldovan

Un nou parlamentar clujean al PNL îi ia apărarea edilului Emil Boc în conflictul cu cei de la USR.

După Radu Moisin, a venit și rândul deputatului Sorin Moldovan să-i atace pe useriști, în scandalul iscat de lipsa ofertelor pentru loturile 2 și 3 ale centurii metropolitane a Clujului.

Parlamentarul liberal susține că declarațiile liderilor USR au doar scop electoral, iar aceștia au „tupeu mare și „obraz gros” atunci când spun că administrația municipiului Cluj-Napoca este incompetentă.

Centura Metropolitană Cluj-Napoca a fost scoasă la licitație și dacă pentru primul tronson, care deservește Spitalul Regional de Urgență Cluj, au depus oferte 6 firme, pentru tronsonul 2 și 3 nicio firmă nu a depus oferte, iar consilierii locali și parlamentarii USR de Cluj + Cătălin Drulă (care a scos Centura din PNRR) au și găsit vinovatul în persoana lui Emil Boc.

Cu toții știm cât de mult s-a zbătut primarul Emil Boc pentru acest proiect și cum mereu a căutat soluții și nu scuze, pentru a accelera un proiect benefic pentru clujeni și nu numai. Ieșirea celor de la USR a avut ca scop câștigarea de capital electoral, dar realitatea este că au fost penibili și s-au făcut de râs cu aceste comentarii.

Trebuie să ai un obraz foarte gros și un tupeu mare ca să poți spune că administrația locală a Mun. Cluj-Napoca este incompetentă, când primarul a schimbat radical fața acestui oraș. Poate dacă remarca era adresată colegilor din USR care conduc administrațiile unde stăpân este gunoiul, unde șobolanii sunt la ei acasă precum în București pe la sectoarele 1 și 2 sau dacă se refereau la administrația de la Timișoara unde apa caldă este tot rece și iarna oamenii nu au avut căldură atunci pot să înțeleg autocritica.

USR nu are postări pe facebook câte proiecte finalizate are Emil Boc în calitate de primar al Mun. Cluj-Napoca. Iar când au avut posibilitatea să guverneze și să demonstreze ce pot, au ales să voteze alături de AUR pentru dărâmarea propriului guvern, momentul când deputatul Drulă a votat împotriva ministrului Drulă!

Cluj-Napoca cu Emil Boc înseamnă: mijloace de transport moderne, administrație digitalizată, spații verzi, parcări, locuri de joacă, terenuri de sport, pe când Cluj-Napoca cu USR înseamnă postări pe facebook. Ca o concluzie, dragi colegi parlamentari clujeni de la USR mai lăsați Facebook-ul și puneți umărul la proiectele de dezvoltare ale Clujului că de aia v-au votat oamenii”, a transmis Sorin Moldovan.

Comenteaza