Sorin Moldovan, președinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiei și vicepreședinte al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, este invitatul jurnalistului Mihai Moga în emisiunea ZIUA LIVE, joi, de la ora 10:00.
De ziua lor, pe 1 Decembrie, românii sunt așteptați la urne să își aleagă noii parlamentari. Actualul deputat PNL Cluj Sorin Moldovan, care candidează pentru un nou mandat, spune că liberalii au cea mai bună echipă pe care clujenii o pot vota.
Proiectul de lege privind achiziţia a 32 de avioane F-35 a fost adoptat, marţi, cu 195 de voturi pentru, 4 voturi contra, o abţinere, unul nu votează, în procedură de urgenţă, la solicitarea Guvernului. Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, astfel că proiectul merge la Senat, for decizional în acest caz.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea potrivit căreia utilizatorii reţelei de drumuri naţionale au posibilitatea să plătească rovinieta şi în termen de cel mult 24 de ore de la data de început a valabilităţii acesteia.
Amenzile automate pentru lipsa rovinietei vor fi eliminate, iar șoferii vor putea plăti taxa în termen de 24 de ore după ce au intrat pe un tronson de drum național sau autostradă unde este necesară rovinieta.
Afirmațiile parlamentarului clujean vin în contextul în care Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege iniţiat de Guvern privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina, cu 245 de voturi „pentru”, 29 de voturi „contra” şi o abţinere.
De ziua lor, pe 1 Decembrie, românii sunt așteptați la urne să își aleagă noii parlamentari. Așa cum ZIUA de CLUJ a anunțat în urmă cu o zi, liberalii clujeni care au prins locurile eligibile sunt Mircea Abrudean la Senat și Radu Moisin, Ovidiu Cîmpean, Mircea Moroșan la Camera Deputaților.
Liberalii clujeni se pregătesc pentru alegerile parlamentare care vor avea loc chiar de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie 2024. PNL Cluj a stabilit lista candidaților care ocupă pozițiile fruntașe, adică locurile eligibile ce le asigură mandatele de deputați și senator.
Deputatul PNL Cluj Sorin Moldovan a participat, luni, la ceremonia de aniversare a 25 ani de la înființarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), din cadrul Ministerului Apărării.
Recomandări: