Kelemen Hunor, desemnat, la Cluj, candidatul UDMR la alegerile prezidențiale

Kelemen Hunor, desemnat, la Cluj, candidatul UDMR la alegerile prezidențiale
| Foto: Ziua de Cluj

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost desemnat, vineri, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) candidatul Uniunii la funcţia de preşedinte al României.

Liderul UDMR a explicat de ce își dorește să intre în această cursă. „Am primit sarcina din partea colegilor mei să fiu candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 şi am spus că în aceste condiţii opţiunea mea personală contează mai puţin. Este important interesul şi punctul de vedere al majorităţii şi interesul comunităţii noastre politice. Voi fi candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale din 2024 şi sunt convins că până la alegeri, vom reuşi să aducem în discuţie teme importante pentru fiecare om, pentru români, pentru maghiari, pentru orice om din România, pentru fiecare comunitate.

Există probleme foarte serioase, care trebuie discutate, dar care trebuie şi rezolvate. (...)Mă gândesc în primul rând la lipsa de încredere (este una dintre problemele societății românești – n.red). Lipsa de încredere în societate, între societate şi stat, între omul de rând şi instituţiile statului, oriunde mergem vedem că oamenii sunt nemulţumiţi, fiindcă nu sunt trataţi în mod corespunzător, corect şi cu demnitate de către marea majoritate a instituţiilor statului”, a declarat Kelemen Hunor.

Joi după amiază, președinții organizațiilor județene ale UDMR i-au cerut președintelui Uniunii să fie candidatul UDMR la alegerile prezidențiale. „Președintele UDMR este cel mai în măsură să fie vocea comunității maghiare și să vorbească despre aspirațiile, problemele și obiectivele comunității noastre în această campanie electorală. El este cel mai cunoscut și respectat politician maghiar din România, care poate reprezenta unitatea comunității maghiare din România și, prin urmare, solicităm Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) să susțină, vineri, această propune”, a spus liderul UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond. 

 

 

 

Comenteaza