Liderul PNL Cluj cere demiterea ministrului Agriculturii
- Scris de Ziua de Cluj
- 31 Mai 2017, 16:00
- Politica
- Ascultă știrea
Liderul PNL Cluj Daniel Buda consideră că premierul Grindeanu trebuie să îl demită de îndată pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, după refuzul nejustificat al acestuia de a verifica standardele produselor existente în România.
"Discuţiile despre existenţa unor standarde duble pentru produsele comercializate în statele din Estul şi Vestul Europei sunt de notorietate publică, subiectul fiind dezbătut inclusiv la nivelul Parlamentului European.
Ţări precum Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia au anunţat recent demararea unor controale la sânge în acest sens, astfel încât consumatorii să ştie dacă într-adevăr, deşi există ambalaje şi mărci identice, ingredientele sunt diferite în vechea şi noua Uniune Europeană.
Din păcate România, prin vocea ministrului Agriculturii, Petre Daea, a spus că nu îşi permite astfel de aventuri. Acest lucru este expresia unui dispreţ profund faţă de toţi cetăţenii români cărora li se interzice dreptul de a cunoaşte ce consumă şi dacă sunt sau nu cetăţeni de mâna a doua în Uniunea Europeană", a spus europarlamentarul clujean, membru PPE.
El a ironizat şi recentele afirmaţii ale ministrului Agriculturii despre posibilitatea ca "oaia" să devină simbol naţional în materiale de promovare turistică. "Probabil că nu întâmplător Guvernul socialist dorește ca "oaia" să devină simbolul României care îşi trăiește balada Mioriţa în fiecare zi, acceptându-şi cu fatalitate soarta.
Cred cu tărie că România trebuie să demonstreze că este în stare să îşi apere consumatorii şi propriile interese astfel încât să fie respectată la nivel european. Însă, cu atitudini de genul celor exprimate de ministrul Agriculturii, niciodată România nu va fi respectată!", a fost de părere eurodeputatul Daniel Buda.