Liga Aleşilor Locali ai PNL Cluj e împotriva desfiinţării spitalului din Mociu

Liga Aleşilor Locali ai PNL Cluj e împotriva desfiinţării spitalului din Mociu
După ce ieri mai bine de 400 de săteni au protestat în curtea spitalului din Mociu împotriva desfiinţării instituţiei, astăzi Biroul Permanent al Ligii Aleşilor Locali (LAL) ai PNL Cluj s-a declarat şi el împotriva desfiinţării Centrului de sănătate din comună.

„Aleşii locali liberali se declară solidari cu colegii lor, consilierii locali din comuna Mociu, în acţiunea de salvare a Centrului de Sănătate Mociu. Păstrarea destinaţiei de spital pentru această instituţie este mai importanta decât eventualele economii pe care Ministerul Sănătăţii le-ar realiza, dat fiind faptul că sănătate aunui om nu poate fi cuantificată. Or aici, la Mociu, sunt arondaţi 22 de mii de oameni. În plus, faptul că aici există medici specialişti, respectiv internist, pediatru şi ginecolog, caz rar întâlnit în mediul rural, sunt motive în plus în demersul autorităţilor locale de a păstra această instituţie. Mai mult, noi, aleşii locali, înţeleg că descentralizarea presupune implicarea autorităşilor lcoale în actul de decizie în ceea ce priveşte înfiinţarea, păastrarea sau desfiinţarea unor instituţii. Iar acest principiu nu a fost respectat în cazul de la Mociu, deşi consiliul local este proprietarul clădirii", a declarat Gheorghe Broaina, primarul comunei Gărbău şi preşedintele LAL ai PNL Cluj.

Poziţia sa vine după ce ieri doi consilieri judeţeni de aceeaşi culoare politică au "confiscat" protestul sătenilor din Mociu şi au adus un megafon prin care au exprimat nemulţumirile localnicilor.

 

„Am vorbit cu parlamentarii noştri şi ei au promis că vor depune interpelări la adresa ministrului Sănătăţii pentru a afla de ce nu se doreşte păstrarea Centrului de Sănătate din Mociu, mai ales având în vedere că autorităţile adminsitraţiei locale şi judeţene, dar şi cei de la Direcţia de Sănătate Publică, au găsit o soluţie", a mai precizat Broaina.

LAL ai PNL Cluj reuneşte pste 300 de aleşi locali liberali, respectiv primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali.

Comenteaza