Mircea Abrudean: „Senatul a adoptat legi importante pentru oameni și pentru PNRR”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 19:16
- Politica
- Ascultă știrea
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, anunță că Senatul a adoptat, în sesiune extraordinară, mai multe proiecte legislative care vizează atât protejarea populației, cât și îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR.
Liberalul clujean a precizat că două dintre măsurile adoptate au impact direct asupra cetățenilor, fiind vizate piața imobiliară și prețurile la carburanți.
„Am adoptat soluția legislativă pentru situația creată la ANCPI, astfel încât persoanele care au semnat contracte și și-au făcut planuri în baza legislației în vigoare să nu suporte consecințele unui blocaj administrativ care nu le este imputabil. Termenul agreat, 30 septembrie, va permite aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuințele care îndeplinesc condițiile legale”, a transmis Mircea Abrudean.
Totodată, președintele Senatului susține că a fost adoptat un mecanism care urmărește limitarea efectelor creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
„Am adoptat măsuri pentru protejarea populației și a economiei în contextul creșterii prețurilor la carburanți. Legea instituie un mecanism prin care adaosurile comerciale sunt limitate, iar acciza la motorină poate fi redusă gradual, în funcție de evoluția prețurilor, atunci când indicatorii de piață o justifică. Mecanismul este dinamic și se dezactivează automat atunci când condițiile de criză nu mai sunt îndeplinite”, a precizat Abrudean.
Șeful Senatului a adăugat că, în aceeași ședință, au fost adoptate și alte acte normative necesare pentru implementarea PNRR și pentru reforma administrației.
„Tot astăzi, Senatul a adoptat și proiecte legislative privind performanța în administrația fiscală și vamală, precum și modificarea Codului administrativ. Sunt proiecte care fac parte din pachetul de legi restante din PNRR care ne vor ajuta să salvăm peste 3 miliarde de euro”, a punctat Mircea Abrudean.











