Nicoară cere o "reacţie rapidă" a Guvernului în criza medicamentelor de la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Aug 2011, 15:03
- Politica
- Ascultă știrea

">
"Din acest moment farmaciile nu mai pot elibera reţete compensate sau gratuite, iar dacă o fac, o fac pe proprie răspundere", spune Nicoară. "Vestea este cu adevărat devastatoare pentru bolnavii care depind de anumite medicamente pe care nu şi le pot permite sau pentru acei pensionari care îşi împart banii între medicamente şi plătirea datoriilor. Ironia face ca această criză în interiorul CAS să vină tocmai când Guvernul a aprobat memorandumul de introducere a "coşului de solidaritate", pentru aceiaşi pensionari, care vor face cozi inutile la uşa farmaciilor. Înţeleg de aici doar că sistemul medical nu a intrat în campanie electorală, spre deosebire de alte sectoare unde începe să curgă lapte şi miere", spune el.
Nicoară condamnă "public" faptul că scandalul între CAS şi farmacişti, dar şi între CAS şi medici, a trenat, "fără a se găsi soluţii", dar şi că "managementul defectuos, tolerat de această guvernare incompetentă, a împins lucrurile până aici şi că acum se trece la formulări de genul: „eliberaţi reţete pe proprie răspundere"".