PDL părăseşte lucrările comisiei de anchetă privind CEC Bank şi nu mai există cvorum
Senatorii PDL Marius Bălu şi Marius Ovidiu Isăilă nu au dorit să participe la lucrările comisiei privind activitatea CEC, ei părăsind sala de şedinţă, astfel că, din cei 11 reprezentanţi ai comisiei, au rămas în sală doar cinci, în condiţiile în care cvorumul este de şase senatori.
Senatorii au luat o pauză, pentru a aştepta alţi colegi care să asigure cvorumul de lucru.
Plenul Senatului a aprobat, luni, iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC - Bank S.A de către Comisia pentru buget-finanţe.
Propunerea transmisă plenului de Biroul Permanent a întrunit 102 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi cinci abţineri.
Hotărârea privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către această comisie permanentă, adoptată în baza articolului 67 din Constituţie şi ale articolului 76 din Regulamentul Senatului, prevede că scopul şi obiectivele anchetei sunt "clarificarea aspectelor privind conformitatea activităţii CEC Bank S.A cu regulile din Statutul şi regulamentele proprii, precum şi în raport cu reglementările de supraveghere şi prudenţialitate".
Potrivit hotărârii, concluziile comisiei vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului Permanent până la data de 18 decembrie.