PMP vrea să „unească” Clujul cu Republica Moldova

PMP vrea să „unească” Clujul cu Republica Moldova

Popularii lui Traian Băsescu au cerut adminsitraţiilor clujene să adopte declaraţii de unire cu Republica Moldova după modelul declaraţiilor de unire cu România adoptate în mai multe localităţi de dincolo de Prut.

Reprezentanţii PMP au depus la Primăria municipiului Cluj-Napoca şi la Consiliul Judeţean Cluj cereri oficiale prin care solicită deliberativelor celor două instituţii să adopte declaraţii de unire cu Republica Moldova. „Suntem singura naţiune din Europa care n-a avut un lider capabil să negocieze anularea efectelor pactului Ribbentrop-Molotov. Solicităm Consiliului Local şi Consiliului Judeţean să adopte declaraţii de unire, aleşii locali să-şi exprime solidaritatea cu cele peste 200 de primării din Moldova care au adoptat declaraţii de unire cu România”, a declarat preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac.

El a afirmat că asemenea declaraţii au fost adoptate deja în mai multe judeţe, printre care Prahova, Galaţi, Constanţa, Alba, Maramureş, Neamţ sau Timiş. Potrivit liderului PMP Cluj, Cristian Lungu, solicitări similare au mai fost trimise consiliilor locale din Turda, Câmpia-Turzii şi Gherla. Dacă primarul Emil Boc nu a putut fi contactat, şeful judeţului, Alin Tişe a evitat să spună dacă, personal, va iniţia un proiect de Hotărâre de Consiliu Judeţean conform solicitării PMP, deoarece spune că nu a intrat încă în posesia documentului depus de oamenii lui Traian Băsescu la registratura consiliului judeţean. „Nu ştiu despre ce e vorba, nu am văzut acest document, nu a ajuns încă la mine. Nu pot comenta despre ceva ce nu cunosc”, a spus Tişe.

Oamenii lui Băsescu au mai anunţat lansarea, săptămâna viitoare, a unei campanii naţionale de strângere de semnături sub genericul „Alege primarul în două tururi”. Potrivit lui Tomac, popularii îşi propun ca, în termen de 45 de zile, să strângă un milion de semnături de susţinere a revenirii la vechiul sistem electoral, semnături care speră să pună suficientă presiune pe reprezentanţii poporului în parlament pentru a modifica legislaţia electorală.

„Nu e normal ca marea majoritate a primarilor să aparţină unui singur partid – în acest moment, din 3.200 de primari, aproape 2000 aparţin PSD – iar aceştia să fie realeşi la nesfârşit profitând de un artificiu legislativ. Există primari aleşi cu 6-7% din numărul total de alegători, cum e, spre exemplu, primarul din Craiova, ales cu 7% din totalul alegătorilor”, a explicat Tomac.

Deşi a admis că, strategic, PSD şi UDMR n-au niciun interes să se revină la alegerea primarilor în două tururi, crede că aritmetica parlamentară poate fi înfrântă şi proiectul revenirii la alegerea edililor în două tururi de scrutin să aibă succes. „Sperăm ca PNL să se ţină de cuvânt şi, aşa cum au declarat în repetate rânduri, să susţină acest proiect. De asemenea, mizăm pe cei de la ALDE, care4 au declarat public că susţin revenirea la două tururi de scrutin, fireşte, mizăm pe sprijinul USR şi mai sperăm să ni se alăture şi minorităţile. Eu cred că şi PSD ar fi interesat să aibă primari cu adevărat reprezentativi, cu o susţinere cât mai largă în rândul electoratului”, a afirmat Tomac.

Comenteaza