Poliţiştii reţin o mie de permise şi dau 26.000 de amenzi într-un weekend. TDL Cluj: Stroe suspendă permise ca să nu repare drumuri
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Oct 2013, 17:14
- Politica
- Ascultă știrea
"Ministrul de interne PNL a găsit "soluția" alternativă la infrastructura rutieră, după un serial întreg de tentative eșuate de a ne prezenta o strategie coerentă pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii românești", arată TDL Cluj într-un comunicat de presă.
"Prin urmare, pentru a a suplini starea proastă a drumurilor europene și naționale, precum și întârzierile foarte mari în construcția de autostrăzi, în special cea a Autostrăzii Transilvania, soluția identificată este suspendarea de permise auto", mai arată tinerii democrat-liberali.
După 26.083 amenzi aplicate de poliţişti în ţară în perioada 27-29 septembrie şi 936 de permise reținute în aceeaşi perioadă, "păstrând același ritm zelos, într-un an administrația PNL ar putea reuși performanța eliminării din trafic a 50.000 de români în actuala reglementare legislativă", susţine TDL.
"Pe de altă parte, proiectul noului Cod rutier, recent dezbătut în mass-media, propune înăsprirea sancțiunilor și creșterea duratei suspendării permisului auto cu perioade de chiar trei ani de zile, fapt ce va asigura lipsa multor conducători auto din trafic, spre satisfacția liderilor PNL. Probabil că așa se explică lipsa aproape totală a agenților de Poliție rutieră din principalele intersecții și bulevarde ale marilor municipii din țară în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie, când a debutat anul universitar, fapt care, alături de precipitațiile căzute, a dus la blocaje imense în trafic, polițiștii fiind nevoiți să pregătească de la birou, departe de haosul din trafic, noile măsuri pentru reducerea numărului de conducători auto în trafic. Iar, creșterea periodică a costurilor asigurărilor civile de răspundere auto și CASCO, care îi afectează îndeosebi pe tinerii sub 30 de ani, la care se adaugă creșterea constantă a prețurilor combustibilului, îi aduce pe mulți cetățeni români în situația de a nu-și mai permite întreținerea și circulația cu autovehiculul", arată PDL.