Primarul din Huedin, Mircea Moroşan, găsit de ANI în conflict de interese

Primarul din Huedin, Mircea Moroşan, găsit de ANI în conflict de interese
Un nou primar clujean a intrat în vizorul ANI, acuzat fiind de conflict de interese, deoarece a semnat contractul prin care soţia sa a fost angajată manager al spitalului din Huedin.

Este vorba de edilul singurului oraş din judeţ, Huedin, liberalul Mircea Moroşan. Potrivit unui comunicat remis marţi după-masa de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), el a semnat dispoziția prin care s-a aprobat numirea soției sale în funcția de manager al Spitalului Orãșenesc Huedin, contractul de management, precum și dispoziții și acte adiționale ulterioare, prin care s-a aprobat prelungirea contractului. Astfel, Moroşan a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "primarii [...] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcþiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I". În urma numirii în funcţia de manager a spitalului, soţia sa a obţinut în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2013 venituri din salarii în cuantum de 140.715 lei.

Moroşan susţine că este victima unei lucrături menite să-l scoată din cursa pentru un nou mandat de primar. Mai mult, după ce, la prima sa candidatură pentru funcţia de primar al Huedinului, Moroşan a fost convins cu mare greutate de colegii săi din vechiul PD să intre în competiţie, dă de înţeles că războiul declanşat împotriva sa îl va întărâta să candideze pentru încă un mandat de primar. „Acum cinci ani spitalul din Huedin a scos la concurs postul de manager, concurs la care s-a înscris un singur candidat, soţia mea. A luat concursul, pe care l-a dat cu consiliul de administraţie al spitalului, eu n-am avut nici o implicare în treaba asta, atâta doar că legea 95 spune că primarul este cel care trebuie să semneze contractul de management. Dacă semna viceprimarul, n-ar fi fost nici o problemă, deşi rezultatul ar fi fost acelaşi. Nu înţeleg care a folosul material, soţia a primit salariul prevăzut de lege. Eu înţeleg prin folos material ceva obţinut peste salariul legal. Ăsta e un atac gândit să mă împiedice să candidez anul viitor pentru un nou mandat, că, dacă eşti condamnat pentru conflict de interese, nu poţi candida timp de trei ani. Ancheta ANI a început acum un an şi două luni, după ce a fost prefectul pe aici şi m-a ameninţat că mă aranjează. Acum trei, patru luni le-am scris celor de la ANI şi mi-au răspuns, de la Bucureşti, că nu e conflict de interese, pentru ca acum să vină cu asta. N-am angajat-o eu la primărie, n-a dat concurs cu mine, eu doar i-am semnat contractul, că aşa mă obligă legea. Am semnat ca primarul, ca să zic aşa. Toată mişcarea e făcută să nu candidez, numai că îi voi ataca la Curtea de Apel, pe urmă, dacă va fi cazul, la Înalta Curte şi uite aşa se va lungi povestea câţiva ani şi tot voi candida în 2016", a spus Moroşan.

Numai că Moroşan s-ar putea trezi în situaţia în care să nu mai fie nevoit să recurgă la scenariul de tergiversare, dacă proiectul de dezincriminare practic a conflictului de interese va trece şi de Camera Deputaţilor, după ce a fost adoptat tacit de Senat. Practic se va da drumul nepotismului legal. Proiectul a ajuns pe masa comisie juridice a Camerei Deputaţilor, comisie din care face parte şi deputatul UDMR Mate Andras Levente, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, deoarece şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar. Fireşte, proiectul se va bucura de întreg sprijinul lui Mate. „E un proiect foarte bun, care, atenţie, nu se referă doar la parlamentari, cum se spune, ci şi la societăţile comerciale, chiar şi la cele private, sau la persoanele fizice autorizate care au contracte cu statul şi care nu şi-ar putea angaja rudele. Iată, ceea ce i se întâmplă lui Mircea Moroşan, e un nou exemplu de stupiditate a legii actuale. Nu el a angajat-o pe soţia sa, el doar i-a semnat contractul, pentru că aşa spune legea şi pentru că a făcut ce îi cere legea e în conflict de interese. Dacă Klaus Iohannis şi-a angajat cumva la preşedinţie fie şi o singură secretară pe care a avut-o angajată şi la primăria Sibiului e în aceeaşi situaţie, conform aceleiaşi legi aberante. Într-adevăr, proiectul de modificare a acestei legi e la noi la comisie şi săptămâna viitoare se va vota. Celălalt deputat clujean membru al comisiei juridice, independenta Steluţa Cătăniciu, nu a putut fi contactat.

 

Comenteaza