PSD Cluj susţine "fără nicio reţinere" candidaturile USL la Primărie şi Consiliul Judeţean, ambele de la PNL
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Sep 2011, 15:12
- Politica
- Ascultă știrea

"Cel mai important lucru în momentul de faţă este câştigarea următoarelor alegeri pentru că actuala guvernare este una incompetentă, şi nu orgoliile care ar putea exista între noi ca şi colegi de alianţă. Îi vom susţine pe colegii liberali la Cluj fără nicio reţinere pentru că scopul nostru este să învingem ca şi alianţă", a spus Lăpuşan.
După ce sondajele au arătat că cel mai potrivit candidat al USL la funcţia de primar în Cluj-Napoca este Marius Nicoară, iar la preşedinţia Consiliului Judeţean - Horea Uioreanu, Lăpuşan spune că şi PSD Cluj şi-a rezervat deja funcţiile în eventualul viitor mandat: "este important de ştiut că viitorul prefect al Clujului va fi susţinut de PSD. De asemenea, PSD va avea prioritate la desemnarea vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Cluj şi a viceprimarilor municipiului Cluj-Napoca".