Șefii PDL se opun ca membrii trimiși în judecată să fie suspendați automat din partid

Șefii PDL se opun ca membrii trimiși în judecată să fie suspendați automat din partid
Propunerea făcută de tripleta Macovei - Preda - Voinescu a fost respinsă de Colegiul Director al PDL. Numai președintele Boc a fost de acord cu aceasta.

Colegiul Director al PDL a respins, vineri seara, propunerea tripletei Monica Macovei - Cristian Preda - Sever Voinescu, de schimbare a statutului partidului. Este vorba de o prevedere conform căreia membrii PDL trimiși în judecată să fie suspendați automat din partid. Șefii de organizații au votat în unanimitate împotriva acestei propuneri.

Singurul care a susținut criteriile de integritate propuse de trio-ul Macovei-Preda-Voinescu a fost președintele PDL, Emil Boc.

Membrii Colegiului Director au hotărât rămânerea la prevederile actuale ale statutului, cconform căruia suspendarea din PDL să se poate face în cazul arestării sau condamnării definitive.

 

DECLARAȚIE

„Noi am spus tot timpul în campaniile electorale că suntem altfel decât ceilalţi, că suntem altfel decât PSD, că suntem altfel decât PNL, care acum e ca PSD, că nu facem la fel ca Năstase, ca Ponta, ca Antonescu. Noi am spus că suntem integri. Trebuie să arătăm prin fapte că suntem altfel"

Monica Macovei - europarlamentar PDL, la Consiliul de Coordonare al partidului

 

Comenteaza