TNL cere parcări gratis în centru, pentru comercianţi VIDEO
- Scris de Mihai Prodan
- 28 Iul 2011, 11:19
- Politica
- Ascultă știrea

Pe Eroilor numărul de parcări ajunge la 112, în vreme ce pe IC Brătianu numărul acestora este de 59. "Am discutat cu un agent economic, de la el am şi o somaţie de plată, şi mi-a spus că a câştigat în instanţă împotriva Primăriei", spune preşedintele TNL Cluj Gavrilă Iuga. El spune că aici este vorba de un principiu evitat în finanţe, cel al dublei impuneri: "locurile de parcare sunt plătite şi de agenţii economici, şi de clienţi".
El adaugă că va cere prin consilierii locali ai PNL să se renunţe la obligarea agenţilor economici să plătească locurile de parcare. "Vom trimite o scrisoare deschisă comisiei care se ocupă de elaborarea Planului Urbanistic General. Nu este normal să plăteşti locul de parcare de două ori", a mai spus el.
Conform unui document al Biroului Autorizaţii şi Orare de Funcţionare din cadrul Direcţiei Patrimoniului de la Primăria Cluj-Napoca, agenţii economici care au terase în centru sunt obligaţi să asigure câte un loc de parcare la fiecare cinci locuri la masă. Documentul citează o hotărâre a Consiliului Local din 2006.