Vîntu şi Liviu Luca, cercetaţi pentru delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petrom

Vîntu şi Liviu Luca, cercetaţi pentru delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petrom
Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală şi alte şapte persoane sunt cercetaţi de procurorii DIICOT pentru spălare de bani şi delapidarea patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 12 milioane de euro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală au dispus începerea urmăririi penale faţă de Liviu Luca, Gheorghe Şupeală, Ioan Bohâlţeanu, Nicolae Tănăsescu, Elena Petrovici, Gabriel Valentin Comănescu, Florin Radu Ciocănelea, Emil Nache şi Zizi Anagnastopol, în calitate de reprezentanţi ai conducerii executive a SC PSV Company SA ( fosta SC Petrom Service SA) şi membri ai Consiliului Director al Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA - Petrom, precum şi faţă de Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, în calitate de împuterniciţi ai societăţilor offshore Comac Ltd., Stone Com Ltd şi Elbahold Ltd, pentru iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani.

"În fapt, s-a reţinut că învinuiţii au constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în scopul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul S.N.P. Petrom S.A. - Petrom, în modalitatea însuşirii, pentru societatea nerezidentă Elbahold Ltd., a unei părţi din activul patrimonial pe care-l deţinea, fapt realizat prin diminuarea participaţiei deţinute la S.C. Petrom Service S.A., de la 50% la 25% din acţiunile emise", se arată într-un comunicat de presă de miercuri al DIICOT.

În acest scop, membrii grupului infracţional au folosit sume de bani aparţinând Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA - Petrom şi ale membrilor acesteia. Patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA - Petrom a fost prejudiciat astfel cu suma de aproximativ 12 milioane de euro.

În perioada 31 iulie - 20 august 2012, celor 11 persoane le-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, în prezenţa apărătorilor aleşi.

 

Comenteaza