Marțea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce este bine să faci azi pentru a avea parte de noroc și sănătate
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Apr 2023, 10:54
- Religie
- Ascultă știrea
Marțea Mare este cea de-a doua zi din Săptămâna Patimilor, în care credincioșii se pregătesc pentru întâmpinarea Învierii Domnului.
În fiecare zi din Săptămâna Mare la biserici se țin slujbe speciale, numite Denii, alături de predici pentru curățenie sufletească și iertare. În Marțea Mare, ca și în celelalte zile din Săptămâna Patimilor, credincioșii respectă anumite ritualuri si tradiții, unele indicate de Biserică, altele moștenite din bătrâni.
În această zi, gospodinele continuă curățenia de Paște începută în Lunea Mare, iar Sfinții Părinți au rânduit ca în biserici să se citească Pilda celor zece fecioare.
Marțea Mare, numită și Marțea Seacă, îi pregătește pe credincioși pentru sfânta sărbătoare a Paștelui cu Pilda celor zece fecioare, pe care Mântuitorul le-a spus-o ucenicilor, în care li se prezintă cinci fecioare „înțelepte“ și cinci fecioare „neînțelepte“ pregătindu-se pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea omului cu Iisus este asemănată cu o nuntă. Hristos se numește pe sine „mire“, în vreme ce Apostolii sunt numiți „prietenii mirelui“. Mireasa lui Hristos este, bineînțeles, Biserica. Prin citirea acestei pilde (Matei 25), slujitorii Domnului îi pregătesc pe creștini pentru cea de-a doua venire a Mântuitorului, ca aceștia să fie mereu gata să-L întâmpine, scrie crestinortodox.ro.
A doua temă religioasă din Marțea Mare este înmulțirea talanților, iar mesajul central al acesteia este următorul: fiecare creștin trebuie pună în folosință darurile primite de la Dumnezeu, înmulțindu-le atât în folosul său, cât și în folosul semenilor.
Marțea Mare din Săptămâna Patimilor, tradiții și superstiții
În tradiția populară, în Marțea Mare din Săptămâna Patimilor se aspiră, se dă cu mătura, se șterg geamurile și se fac treburile grele pe lângă casă, urmând ca miercuri să aibă loc muncile pe câmp. Totodată, Marțea Seacă este ultima zi în care gospodinelor le este permis să spele și să calce, conform ego.ro.
Biserica nu consideră munca în a doua zi din Săptămâna Patimilor un păcat, motiv pentru care credincioșii au liber la activitățile de pregătire pentru marele eveniment al Învierii, care trebuie să-i găsească cu lucrurile orânduite și sufletele eliberate de povara păcatelor.
În această zi, gospodarii curăță curțile, adună gunoaiele și repară gardurile. Se spune că, în Marțea Mare, bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele, pentru a avea noroc în relație și spor în casă pe tot parcursul anului.
De asemenea, în această zi candela trebuie să ardă toată ziua. O veche superstiție din popor spune că, în această zi, oamenii trebuie să se spele ritualic, o practică ce ar avea puterea de a seca bolile.